Un poliţist de frontieră a denunţat imediat încercarea unor contrabandişti de a-l mitui

În noaptea de 27/28.06.2013, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) – Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Iaşi, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (D.I.P.I.), sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, au surprins în flagrant patru persoane în timp ce introduceau pe teritoriul României, peste râul Prut, cantitatea de 3.750 pachete de ţigări. Anterior acestui eveniment, una dintre persoane i-a promis unui agent de poliţie, în schimbul facilitării introducerii în ţară de ţigări de contrabandă, suma de 4.000 lei pentru fiecare transport realizat până pe teritoriul României. În fapt, la data de 11.04.2013 a fost înregistrat denunţul unui agent de poliţie din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, din care rezulta faptul că B.G. i-a promis denunţătorului, în schimbul facilitării introducerii în ţară a unor cantităţi de ţigări de provenienţă ilegală din Republica Moldova, câte 4.000 lei pentru fiecare transport de ţigări realizat peste râul Prut, prin zona de competenţă a denunţătorului.Sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi în baza ordonanţelor de delegare dispuse, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Iaşi, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi – Biroul de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere, cu sprijinul de specialitate al D.I.P.I., în perioada 12 aprilie – 28 iunie 2013, au efectuat un complex de activităţi informativ-operative şi de cercetare penală pentru probarea întregii activităţi infracţionale şi identificarea tuturor persoanelor implicate în cauză. În noaptea de 27/28 iunie a.c., echipa operativă constituită din lucrători ai structurilor menţionate mai sus au surprins în flagrant patru persoane în timp ce introduceau pe teritoriul României, peste râul Prut, cantitatea de 3.750 pachete ţigări cu timbru de acciză Republica Moldova.Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru cercetări, iar cantitatea de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, prejudiciul creat bugetului de stat prin infracţiunea de contrabandă, calculat de către autorităţile vamale, fiind de 38.500 lei.În cursul zilei de 28.06.2013, întrucât în cauză s-au conturat elementele constitutive ale săvârşirii infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, dosarul a fost declinat către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Serviciul Teritorial Iaşi, unitatea competentă cu efectuarea urmăririi penale în cauză.Procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – S.T. Iaşi a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale în cauză pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită, contrabandă şi asociere în vederea săvârşirii infracţiunii de contrabandă, fapte prev. şi ped. de art. 255 din Codul penal, raportat la art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, art. 270 şi art. 274 din Legea nr. 86/2006 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003. Totodată a luat măsura reţinerii pentru 24 de ore faţă de toţi cei patru inculpaţi.În ziua de 29.06.2013, Tribunalul Iaşi a dispus măsura arestării preventive pe o perioadă de 29 de zile a inculpaţilor B.G. şi C.R., iar faţă de inculpaţii M.P. şi H.C.C s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, fără încuviinţarea instanţei, pe o durată de 30 de zile.Imagini video vor fi disponibile pe site-ul: www.politiadefrontiera.ro D.G.A. – Biroul Informare și Relații PubliceI.G.P.F. – Biroul Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content