Un timişorean suspectat de pornografie infantilă

Poliţiştii au identificat un bărbat suspectat că a racolat minori cu scopul folosirii lor pentru realizarea de materiale pornografice, pe care le-a trimis prin reţeaua internet, contra unor sume de bani, mai multor cetăţeni străini / În schimbul imaginilor, suspectul a obţinut aproximativ 30.000 de euro.La data de 1 octombrie 2007, în baza unor date primite de la autorităţile judiciare din SUA, poliţiştii s-au sesizat cu privire la faptul că în cursul anului 2007, P.C., de 35 de ani, din municipiul Timişoara, a trimis prin reţeaua internet către un cetăţean american, materiale foto şi video reprezentând abuzuri sexuale asupra unor minori.În urma activităţilor de investigare desfăşurate între anii 2007-2010, oamenii legii au stabilit că suspectul a racolat minori de sex masculin cu scopul folosirii lor pentru realizarea de materiale pornografice, pe care le-a transmis apoi prin internet către mai mulţi cetăţeni din Franţa, Anglia şi Germania.Din datele comunicate de instituţiile financiare din România, a rezultat că P.C. a primit, între anii 2007-2010, de la mai mulţi cetăţeni străini aproximativ 30.000 de euro, în schimbul imaginilor de pornografie infantilă pe care le-a produs pentru aceştia.În urma cooperării cu autorităţile judiciare din Anglia, Franţa, Germania şi SUA, au fost identificaţi alţi şase cetăţeni străini care au trimis bani către suspect, aceştia fiind cunoscuţi autorităţilor din statele respective ca având preocupări pe linia abuzării şi exploatării sexuale de minori. Până în prezent au fost identificate cinci victime, minori de cetăţenie română care au fost abuzaţi sexual, respectiv fotografiaţi si filmaţi în timp ce întreţineau raporturi sexuale.La data de 25 februarie a.c., în baza autorizaţiilor de percheziţie, ofiţerii D.C.C.O., împreună cu cei din cadrul B.C.C.O. Timişoara au descins la două locaţii din Timişoara, adresa de domiciliu şi, respectiv, adresa unde locuia în fapt suspectul, prilej cu care au identificat şi ridicat computere şi medii de stocare a datelor, documente de transfer bancar, acte de identitate, etc. Totodată, în locuinţa suspectului au fost găsiţi doi copii care erau folosiţi pentru a coresponda cu pedofili din străinătate, precum şi pentru realizarea de materiale pornografice.Victimele audiate până în prezent au arătat că au fost racolate de P.C. cu scopul de a fi fotografiate şi filmate în timp ce întreţineau raporturi sexuale şi au adăugat că unii dintre cetăţenii străini care au expediat bani către suspect au călătorit în România, unde s-au întâlnit cu victimele, intermediar fiind P.C.Faţă de acesta s-a început urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă prin sisteme informatice, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 51 din Legea 161/2003 şi pornografie infantilă, faptă prevăzută şi pedepsită de articolul 18 din Legea 678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane.P.C. a fost reţinut de către procurorii D.I.I.C.O.T. pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
Skip to content