Urmărit internaţional, adus de polițişti în ţară, pentru executarea pedepsei

Poliţiştii din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române au preluat din Roma, Italia, un cetăţean român care era urmărit internaţional pentru tentativă de omor deosebit de grav. Cel în cauză a fost încarcerat. La data de 7 februarie 2014, Biroul Național SIRENE din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a introdus o semnalare SIS în vederea arestării, pe numele unui cetăţean român, de 29 de ani, pe numele acestuia fiind emis mandat european de arestare.Cel în cauză a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea de 10 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor deosebit de grav.În sarcina acestuia, instanţa de judecată a stabilit că, la data de 12 noiembrie 2013, pe fondul unui conflict spontan, a înjunghiat două persoane, cauzându-le leziuni care au necesitat 50-55, respectiv 28-30 de zile îngrijiri medicale şi care le-au pus viaţa în primejdie.Cel în cauză a fost reținut de autoritățile italiene, la data de 8 octombrie 2015.După audirea de către magistraţii italieni şi după epuizarea tuturor căilor de atac împotriva deciziei de predare din Italia către România, la data 4 decembrie a.c., autorităţile judicare italiene au încuviinţat predarea celui în cauză.Ieri, acesta a fost preluat din Roma, Italia, de poliţiştii români, fiind introdus în Penitenciarul Rahova, pentru a-şi executa pedeapsa cu închisoarea.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content