Urmărit internaţional, depistat de poliţişti

Poliţiştii din Suceava au depistat un bărbat, pe numele căruia autorităţile judiciare din Spania au emis un mandat european de arestare, pentru furt, lipsire de libertate în mod ilegal şi omucidere. La data de 21 ianuarie a.c., în urma schimbului de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul C.C.P.I. – I.G.P.R., poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul I.P.J. Suceava, cu sprijinul celor din cadrul Poliţiei Oraşului Dolhasca au depistat un bărbat, de 32 de ani, urmărit internaţional.Pe numele celui în cauză, autorităţile din Spania au emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt prin violenţă dintr-o casă locuită, lipsire de libertate în mod ilegal şi omucidere.Bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi, va fi prezentat Curţii de Apel Suceava, pentru luarea măsurilor legale ce se impun. Până la definitivarea procedurilor de predare către autorităţile spaniole, suspectul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Suceava.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bulgaria și România continuă colaborarea activă și eficientă în protejarea frontierelor externe ale UE și în combaterea criminalității transfrontaliere, detalii aici

Discursul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, la începerea lucrărilor la noul sediu al Spitalului de urgență al MAI „Prof. Dr. Dimitrie Gerota”, detalii aici

Întâlnirea ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu José Antonio Hernández Pérez- Solórzano, ambasadorul Regatului Spaniei în România, detalii aici

O nouă zi cu foarte multe incendii de vegetație. Detalii aici

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut