Urmărit internaţional, depistat de poliţiştii municipiului Bacău

Un bărbat urmărit la nivel internaţional întrucât făcea obiectul unei semnalări introduse în Sistemul Informatic Schengen a fost identificat de poliţiştii băcăuani. Pe numele suspectului exista un mandat european de arestare, emis de către autorităţile judiciare din Italia, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.La data de 24 mai a.c., poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţiei al Judeţului Bacău l-au depistat pe A. Alin, de 23 de ani, din acelaşi judeţ, împotriva căruia a fost instituită măsura urmăririi internaţionale, la solicitarea autorităţilor italiene, întrucât se sustrăgea de la executarea unui mandat european de arestare.În urma schimbului suplimentar de date şi informaţii prin intermediul Biroului SIRENE – I.G.P.R., poliţiştii au constatat că acesta făcea obiectul unei proceduri de extrădare în baza unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Italia, pentru comiterea infracţiunii de proxenetism.Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bacău, în baza ordonanţei de reţinere emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, urmând a se efectua demersurile necesare declanşării procedurii de extrădare către autorităţile italiene.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut