Urmărit pentru comiterea a 59 de furturi, identificat de poliţişti

Un urmărit naţional, condamnat la executarea unei pedepse de 12 ani închisoare pentru furt, a fost prins de poliţişti şi condus în arestul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui.Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Vaslui, împreună cu poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi şi Serviciilor de Intervenţie Rapidă Vaslui şi Iaşi, l-au depistat pe B. Corneliu, de 33 de ani, din comuna Pungeşti, judeţul Vaslui, pe numele căruia a fost emis, în luna mai, mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la 12 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Tânărul fusese dat în urmărire naţională întrucât se sustrăgea executării pedepsei închisorii, fiind depistat de poliţişti într-un imobil din localitatea Tomeşti, judeţul Iaşi. În sarcina lui B. Corneliu s-a reţinut faptul că, în perioada 2008-2009, pe raza judeţelor Iaşi şi Vaslui, făcând parte dintr-un grup infracţional organizat, a comis 59 de furturi de animale şi atelaje. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content