Vacanţa de iarnă, în siguranţă

Aproape 2.200 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţişti, în perioada 4 – 9 februarie a.c., în urma unei acţiuni ce a vizat prevenirea faptelor antisociale în zonele unde au fost organizate activităţi de recreere pentru elevii aflaţi în vacanţa de iarnă. În perioada 4 – 9 februarie a.c., sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R., a fost organizată o acţiune, la nivel naţional, pentru prevenirea faptelor antisociale în perimetrul zonelor unde sunt organizate tabere şcolare, excursii şi alte activităţi recreative pentru elevi. Astfel, poliţiştii au urmărit menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, precum şi respectarea regulilor de circulaţie în perimetrul acestor spaţii destinate copiilor.La acţiune au participat 2.602 poliţişti, dintre care 2.045 de ordine publică, 442 de la rutieră şi 115 din cadrul altor structuri.În cele şase zile, poliţiştii au verificat 700 de societăţi comerciale din apropierea zonelor de recreere şi au controlat aproape 3.500 de autovehicule, dintre care 165 destinate transportului de elevi.În urma acestor activităţilor, poliţiştii au constatat 8 infracţiuni şi au depistat 44 de persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni. În urma neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 2.189 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 390.000 de lei. Din totalul acestora, 1.764 au vizat încălcări ale legislaţiei privind circulaţia pe drumurile publice, 295 ale normelor de convieţuire socială, iar 51 au fost aplicate pentru nerespectarea regulilor referitoare la protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 44 de permise de conducere şi au retras 35 de certificate de înmatriculare.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut