Verificarea modului în care a fost fundamentat bugetul pentru anul 2008 la Clubul Sportiv Dinamo

Serviciul Comunicare din cadrul Ministerul Administrației și Internelor este împuternicit să facă următoarele precizări :Ministrul Administrației și Internelor, Mircea Dușa, a dispus verificarea modului în care a fost fundamentat bugetul pentru anul 2008, inclusiv fondurile extrabugetare, la nivelul Clubului Sportiv Dinamo. Dispoziția ministrului vizează modul de cheltuire a sumelor respective și de prioritizare a cheltuielilor pentru anul 2008 . În funcție de rezultate, se vor lua măsuri conform legislației în vigoare.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut