Verificări ale polițiștilor specializați în investigarea fraudelor

În această dimineață, au loc mai multe activități procedurale la sediul unei persoane juridice de drept privat din domeniul sportiv şi la alte 27 societăţi comerciale, în cadrul unui dosar penal de abuz în serviciu şi delapidare. La data de 30 iunie a.c., polițiștii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul I.G.P.R. împreună cu polițiști ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul D.G.P.M.B. efectuează verificări operative la sediul unei persoane juridice de drept privat din domeniul sportiv şi la alte 27 societăţi comerciale, vizând relaţiile comerciale desfăşurate între acestea.Activităţile procedurale se desfăşoară în vederea administrării probatoriului în cadrul unui dosar penal în care reprezentanţii persoanei juridice de drept privat sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi delapidare.Din anchetă au rezultat indicii că reprezentanţii structurii sportive ar fi înregistrat în contabilitate numeroase facturi fiscale provenind de la firme de tip „fantomă”, pentru achiziţionarea de bunuri sau servicii. Operaţiunile comerciale se presupune că erau fictive, în scopul însuşirii în interes personal a banilor. De asemenea, există suspiciuni că importante sume de bani alocate de administrația publică centrală pentru participarea la diverse evenimente sportive sau acordarea de premii ar fi fost cheltuite în alte scopuri, fiind virate către conturile proprii ale persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul structurii sportive.I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
Skip to content