Vicepremierul Gabriel Oprea a participat la inaugurarea Muzeului Sportului Dinamo

Viceprim-ministru pentru securitate națională, Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, a inaugurat astăzi, alături de conducerea Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne, Muzeul Sportului Dinamovist.Evenimentul a avut loc în contextul aniversării a 66 de ani de existență a Clubului Sportiv Dinamo al Ministerului Afacerilor Interne, la acesta participând sportivi, antrenori și foste glorii ale clubului.În mesajul său, vicepremierul Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, a felicitat sportivii dinamoviști, “adevărați ambasadori ai României în lume” și a exprimat întreaga sa apreciere pentru rezultatele Clubului Sportiv al Ministerului Afacerilor Interne, a cărui performanță, în cei 66 de ani de existență, include 125 de medalii la Jocurile Olimpice, 943 de medalii la Campionatele Mondiale, 1.095 de medalii la Campionatele Europene, 5 recorduri olimpice, 4 recorduri mondiale și peste 11.000 de titluri de campion național. Vicepremierul Gabriel Oprea a asigurat conducerea Clubului Sportiv Dinamo că Ministerul Afacerilor Interne este alături de acest club susținând dezvoltarea sa și recompensând performanțele sportivilor.Muzeul Sportului Dinamovist a fost inaugurat în incinta sediului Clubului Sportiv Dinamo din Șoseaua Ștefan cel Mare, nr. 7-9, sector 2, București.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bilanțul misiunilor desfășurate de pompieri în ultimele 24 de ore. Citiți mai mult

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

26 de persoane salvate de angajații MAI, în cursul zilei de ieri, detalii aici

Aproximativ 5.200 de evenimente la care s-a intervenit operativ, în ultimele 24 de ore, detalii aici

Sari la conținut