„Victimele consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?”

În seara zilei de 24 iulie 2013, în Parcul Cişmigiu, Agenţia Naţională Antidrog a marcat încheierea Campaniei naţionale „Prea Rebel să fii condus” printr-un eveniment de sensibilizare a opiniei publice privind riscul de deces ca urmare a consumului de droguri, la care au fost prezenţi Sorin Oprea – Directorul ANA şi Cristian Cosmin – Secretar de Stat în cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului.Activitatea se înscrie în parterneriatul recent semnat de cele două instituţii, privind colaborarea interinstituţională în domeniul prevenirii consumului de droguri în rândul tinerilor.La eveniment au mai participat voluntari antidrog din lumea artistică şi din mass-media: actorul Valentin Teodosiu şi cunoscuţii realizatori TV Christian Sabbagh şi Adelina Pestriţu, care au dorit să se implice în lupta antidrog şi prin modelul pe care îl reprezintă pentru tânăra generaţie să contribuie la combaterea acestui flagel.Cu această ocazie, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale Antidrog şi voluntarii antidrog au distribuit materiale informative referitoare la consecinţele nefaste ale consumului de droguri asupra sănătăţii oamenilor. Desfăşurat sub sloganul propus de Biroul Naţiunilor Unite de luptă împotriva Drogurilor pentru acest an, „Victimele consumului de droguri nu mai au priorităţi, doar lumânări aprinse. Tu ce priorităţi ai?”, evenimentul a urmărit să atragă atenţia opiniei publice, dar în special pe cea a tinerilor, asupra riscurilor şi consecinţelor la care se expun în cazul în care sunt tentaţi să consume droguri. La final, cele peste 500 persoane care s-au alăturat organizatorilor evenimentului şi au lansat lampioane pe lac, simbolizând în acest mod finalul dramatic pe care îl poate avea consumul de droguri asupra vieţii celor care consumă.Încheierea campaniei naţionale „Prea Rebel să fii condus”, a fost marcată în toată ţara prin activităţi similare, organizate de structurile teritoriale ale Agenţiei Naţionale Antidrog.Această campanie a fost iniţiată şi organizată de Agenţia Naţională Antidrog, începând cu luna iunie 2013, şi a avut drept obiectiv general conştientizarea, în principal a populaţiei la risc, cu vârsta cuprinsă între 15-24 ani şi, în subsidiar, a populaţiei generale, în legătură cu riscurile consumului de droguri, precum şi informarea şi sensibilizarea acestei populaţiei la risc referitor la serviciile comunitare de asistenţă integrată.Începând din această toamnă, Agenţia Naţională Antidrog îşi propune promovarea unui nou model pentru campaniile de prevenire a consumului de droguri, bazat pe o concepţie modernă şi pe mesaje menite să ajungă mai uşor la publicul ţintă.Compartimentul Relaţii Publice – A.N.A.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Bărbat bănuit de furtul unui autoturism, prins în flagrant de polițiștii Capitalei

Pompierii își sporesc capacitatea de intervenție în județul Galați

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Sari la conținut