Videoconferință a vicepremierului Gabriel Oprea la sediul M.A.I.

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, domnul Gabriel Oprea, a convocat astăzi, 5 martie, în contextul emiterii atenționărilor meteorologice și hidrologice de COD GALBEN, o videoconferință cu prefecții, la care au participat șefii structurilor Ministerului Afacerilor Interne și reprezentanții autorităților locale cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență. Redăm, în continuare, declarația viceprim-ministrului pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea.”Stimați colegi,Așa cum am fost anunțați de către Administrația Națională de Meteorologie, începând de astăzi în majoritatea județelor țării vremea se va schimba radical. Va ninge în zonele montane şi în regiunile sud-vestice ale țării, iar de vineri de la ora 16.00, ninsorile vor cuprinde aproape toată țara.Conform atenționării meteorologice de Cod Galben, în 34 de județe și în municipiul București, așteptăm ninsori și rafale de vânt puternic, care pot provoca viscol.Totodată, pentru mai multe bazine hidrografice din județele Caraș-Severin, Timiș, Mehedinți, Gorj și Dolj, este în vigoare deja un COD GALBEN DE INUNDAȚII. În aceste condiții, am convocat această videoconferință și am decis să ne vedem în acest format complet tocmai pentru a trata cu toată seriozitatea aceste avertizări.Este adevărat că din punct de vedere calendaristic a venit primăvara, însă vremea rea se pare că nu a trecut. Nu vreau ca acest episod de iarnă să ne pună probleme. De aceea, e nevoie să fim bine organizați și pregătiți. Doamnelor și domnilor,Încă de ieri, toate structurile pentru situații de urgență au intrat în faza premergătoare mobilizării pentru intervenție și mă refer aici la peste 6.000 de pompieri, peste 12.700 de polițiști și 5.300 de jandarmi. Aceste forțe sunt pregătite să asigure misiunile de ajutorare a populației și gestionarea urgențelor medicale. În această dimineață, după discuția cu domnul Sandu, am dispus constituirea unei rezerve de intervenție alcătuită din 11.700 de angajați ai MAI, pentru situația în care fenomenele meteorologice se vor manifesta cu o intensitate mai mare decât cea prognozată.Principala problemă cu care ne așteptăm să ne confruntăm este îngreunarea traficului rutier pe drumurile din zona montană, unde se așteaptă depunerea unui strat consistent de zăpadă.De aceea, vă cer să aveți ca prioritate deszăpezirea segmentelor de drumuri naționale sau județene și intervenția cu utilaje și materiale antiderapante. Țineți legătura cu administratorii de drumuri și asigurați-vă că își fac datoria.Cum luna februarie nu a fost una solicitantă pentru firmele de deszăpezire, am convingerea că au tot ce le trebuie ca să intervină așa cum se cuvine. Din datele pe care le avem, pentru autostrăzi și drumuri naționale există la acest moment stocuri de 68.876 tone de sare, peste 36.000 tone de nisip, 531 tone clorură de calciu și 241 tone produse antiderapante. Aceste stocuri sunt asigurate la toate bazele de deszăpezire pentru drumurile naționale și sectoarele de autostrăzi.Prin Poliția Rutieră vreau să avem o situație actualizată permanent cu drumurile unde se va circula îngreunat în aceste zile și să informăm periodic cetățenii. Reamintiți conducătorilor auto că prevederile legale permit circulaţia autovehiculelor pe drumurile publice acoperite cu zăpadă doar dacă acestea sunt dotate cu anvelope de iarnă, indiferent de perioada anului.Și pentru că vremea rea poate îngreuna intervențiile medicale de urgență, vreau să aveți în vedere protejarea persoanelor care au nevoie de asistență medicală permanentă, cum sunt bolnavii cronici, persoanele care au nevoie de dializă și femeile însărcinate. Cereți primarilor să actualizeze aceste situații, în special în satele și comunele mai îndepărtate, unde știți că accesul este mai dificil mai ales pe timp de iarnă. Vreau ca în aceste localități oamenii să fie informați și în cunoștință de cauză pentru a nu pleca la drum nepregătiți.Vă cer să luați toate măsurile pentru asigurarea funcționării la parametrii optimi a sistemelor de utilități publice în special în școli, spitale sau alte obiective de interes public.Dacă apar situații de persoane rămase blocate sau izolate în trafic, aceste cazuri vor reprezenta priorități pentru fiecare dintre structurile de intervenție. Pe această componentă veți acționa în mod integrat, sub comanda șefilor inspectoratelor județene pentru situații de urgență, care au la dispoziție toate capabilitățile existente la nivel local. Așa cum bine știți, salvarea oamenilor reprezintă principala noastră misiune în orice intervenție!O atenție sporită trebuie să avem pentru cele 5 județe atenționate de Codul Galben de inundații – Caraș-Severin, Timiș, Mehedinți, Gorj și Dolj – unde se impune monitorizarea permanentă a cursurilor de apă și luarea unor măsuri preventive de protecție a persoanelor și gospodăriilor care pot fi puse in pericol.În județele Buzău și Gorj precipitațiile anunțate se suprapun unei situații deja complicate, și mă refer aici la alunecările de teren din localitățile Bisoca din Buzău și Bumbești din Gorj.Comitetele pentru situații de urgență care s-au constituit în acele zone să fie pregătite în cazul în care se va impune evacuarea preventivă și a altor persoane care nu mai pot locui în siguranță în propriile gospodări. Prefecților din aceste județe, vă cer să fiți în contact permanent cu primarii celor două localități și să fiți informați cu orice situație ar putea apărea. Știu că în Bumbești s-a instalat o primă locuință modulară, iar în Bisoca zilele acestea vom aduce 5-6 locuințe modulare, ca soluție provizorie pentru cele 19 persoane evacuate preventiv la începutul săptămânii. Autoritățile locale – Primăria, Prefectura și ISU urmează astăzi să decidă locul unde vor fi amplasate aceste locuințe.Sunt aici toate instituțiile responsabile în gestionarea situațiilor de urgență. Toate capabilitățile de care dispuneți să fie pregătite. Orice situație deosebită pe care o întâmpinați o veți raporta Centrului Național de Conducere Integrată din MAI, care este operațional, 24 de ore din 24. Avem și o situație mai deosebită, în acest moment, sunt 13 localități nealimentate cu energie electrică, din județul Dolj – localitățile Segarcea, din județul Mehedinți – localitățile Comanda, Garbovățul de Sus, Măru Roșu, Căzănești, Jirov și Vlădașești, din județul Olt – localitățile Strejești, Grădinari, Perieți, Schitu și Bălteni și din județul Teleorman – localitatea Măldăeni. Practic, sunt 5830 de consumatori afectați. Rog prefecții să discute cu responsabilii de la Electrica să remedieze această situație. Ca de obicei, atât și eu cât și secretarii de stat, conducerea ministerului, suntem la datorie și rămânem în contact permanent. Aveți experiența necesară pentru a rezolva orice problemă. Dacă sunt probleme deosebite în vreunul dintre județele vizate, vă rog, domnilor prefecți, să interveniți! Dacă nu sunt probleme, vă urez spor la treabă!”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Peste 85% din testele efectuate preliminar cu aparatul DrugTest Dräger 5000 au fost confirmate. Citiți aici

Percheziții într-un dosar ce vizează infracțiuni de furt și corupție. Detalii aici

28.538 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Detalii aici 

30 de persoane salvate de angajații MAI. Detalii aici

6.024 de evenimente la care s-a intervenit operativ. Detalii aici 

Sari la conținut