Videoconferinţa având ca temă stadiul măsurilor dispuse pentru buna desfășurare a alegerilor europarlamentare

Viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, a susținut, astăzi, la sediul M.A.I., o videoconferinţă cu prefecții și șefii structurilor centrale și teritoriale ale ministerului, având ca temă stadiul măsurilor dispuse pentru buna desfășurare a alegerilor europarlamentare din 25 mai 2014.Redăm, în continuare, discursul susținut de viceprim-ministrul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne, Gabriel OPREA, cu acest prilej:„Tema întâlnirii noastre de astăzi se referă la responsabilităţile Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea şi desfăşurarea alegerii membrilor din România în Parlamentul European din anul 2014. După cum ştiţi, de astăzi începe campania electorală pentru alegerile euro-parlamentare. Înainte de a vorbi despre atribuţiile ce vă revin conform legii, atribuţii pe care de altfel, sunt convins că le cunoaşteţi, vreau să subliniez câteva lucruri pe care le consider extrem de importante.În primul rând, vă veți asigura că legea va fi respectată cu stricteţe și toți cei care vor participa la organizarea acestui proces trebuie să își asume un rol extrem de activ în acest sens. Reprezentaţi Guvernul în teritoriu, iar Guvernul s-a angajat ca alegerile să se desfăşoare fără cusur. Aveţi toate pârghiile necesare la dispoziţie şi aveţi toată autoritatea de care este nevoie. Vă cer, aşadar, să acţionaţi energic pentru asigurarea corectitudinii campaniei şi pentru buna organizare a alegerilor.Dacă este vreo problemă în vreun judeţ, vă rog să-mi transmiteți astăzi şi să o rezolvăm împreună, de urgenţă. N-aş vrea să văd, zilele următoare, vreun prefect luat prin surprindere de campania electorală.În al doilea rând, vreau să vă spun cu subiect şi predicat faptul că în următoarea lună nu există concediu, nu există zile libere, nu există week-end. Pe cei care şi-au făcut alte planuri, îi rog să le reprogrameze pentru că vom fi la datorie 24 din 24, 7 zile din 7.Nici eu nu voi avea zile libere, deci nu ezitaţi să solicitați sprijin dacă va fi nevoie. Pentru orice problemă, aveți contact permanent cu conducerea Ministerului Afacerilor Interne. În al treilea rând, vă cer să fiţi fermi şi implicaţi dar, în acelaşi timp, să rămâneţi obiectivi şi imparţiali. Legea este singurul lucru de care trebuie să ţineţi cont în această campanie. Însă atâta vreme cât cunoașteți legea perfect, o respectaţi și o aplicați întocmai, înseamnă că vă faceți datoria.Dar orice încălcare a legii rămasă nesancţionată înseamnă neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Diferit față de celelalte procese electorale, așa cum bine știți, începând de la acest tur de alegeri Autoritatea Electorală Permanentă a primit competențe legale clare în ceea ce privește listele electorale și numărul de alegători, prin operaționalizarea Registrului Electoral. Potrivit actelor normative care reglementează buna organizare şi desfăşurare a scrutinului din ziua de 25 mai 2014, Ministerul Afacerilor Interne asigură:• achiziţionarea hârtiei necesare pentru tipărirea buletinelor de vot prin intermediul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale;• imprimarea buletinelor de vot prin Regia Autonomă „Monitorul Oficial”;• confecţionarea ştampilelor cu menţiunea „Votat” prin Regia Autonomă „Monetăria Statului”;• imprimarea timbrelor autocolante, prin Compania Naţională „Imprimeria Naţională” – S.A;• aplicarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică pe întreaga durată de desfăşurare a procesului electoral.Pe linia competențelor de organizare, specifice MAI, la nivel național cei 3.186 de primari ai unităţilor administrativ-teritoriale în care se va desfășura scrutinul de la 25 mai 2014 au organizat un număr de 18.532 de secţii de votare.Pentru secţiile de votare din ţară vor fi tipărite 20,1 milioane de buletine de vot, la care se vor adăuga cele destinate secţiilor de votare din străinătate, potrivit comunicărilor ce vor fi efectuate de către Ministerul Afacerilor Externe.A fost stabilit necesarul de 92.660 bucăţi ştampile cu menţiunea Votat.Vor fi realizate 17,7 milioane timbre autocolante, cu menţiunea Votat care se aplică, după exercitarea dreptului de vot, numai pe cărţile de identitate. Pentru cetățenii care au încă buletine de identitate dovada exercitării votului se va face prin aplicarea ștampilei pe una din filele Buletinului de Identitate.Vreau să aveți în vedere ca împreună cu reprezentanții Autorității Electorale Permanente să realizați o instruire temeinică a președinților secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora cu privire la responsabilităţile ce le revin în organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare.Nu în ultimul rând, vă cer să vă încadrați cu strictețe în termenele prevăzute în programul calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare desfășurării alegerilor europarlamentare, acolo unde aveți atribuții.În ceea ce privește Instituţiile Prefectului, au fost realizate următoarele activităţi: – Constituirea Comisiilor tehnice judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, prevăzute de legislaţia în vigoare, precum şi a Grupului tehnic de lucru pentru urmărirea şi soluţionarea operativă a problemelor curente din judeţe, respectiv Municipiul Bucureşti.- Instruirea primarilor şi a secretarilor unităţilor administrativ – teritoriale, cu sprijinul reprezentanţilor teritoriali ai Autorităţii Electorale Permanente, cu privire la responsabilităţile ce le revin în organizarea şi desfăşurarea alegerilor europarlamentare.- Confecţionarea ştampilelor birourilor electorale judeţene, ale sectoarelor municipiului Bucureşti şi a ştampilelor de control ale secţiilor de votare.- Acordarea sprijinului de specialitate şi monitorizarea încadrării de către autorităţile administraţiei publice locale în termenele stabilite prin Programul calendaristic. În ceea ce privește măsurile specifice în planul asigurării ordinii publice: Având în vedere că, în data de 25 aprilie debutează campania electorală, reamintesc tuturor că principala misiune a structurilor de ordine publică este asigurarea organizării şi desfăşurării, în condiţii de siguranţă, a manifestărilor electorale şi a alegerilor.Am convingerea că toţi cei care au responsabilități au deja cunoştinţă de prevederile Planului general de măsuri al M.A.I, iar acţiunile sunt în graficul stabilit şi se desfăşoară în mod corespunzător.Este necesar și se iau toate măsurile pentru a se asigura planificarea corespunzătoare a forţelor şi mijloacelor astfel încât să putem preveni şi gestiona corespunzător eventualele incidente.Identificarea din timp a vulnerabilităţilor şi riscurilor la adresa ordinii publice, ce ar putea perturba procesul electoral, trebuie să constituie preocupări principale a tuturor structurilor.Toate datele şi informaţiile relevante cu privire la modul de gestionare a evenimentelor asociate calendarului şi manifestărilor electorale vor fi transmise cu celeritate la Centrul Naţional de Monitorizare a Situaţiei Operative. Acţiunile vor fi organizate şi gestionate în sistem integrat sub coordonarea Comandamentelor operaţionale ce se constituite la nivelul municipiului Bucureşti şi la nivel judeţean.De asemenea, se vor dispune măsurile necesare astfel încât să fie asigurată pregătirea corespunzătoare a personalului pentru executarea misiunilor specifice, dar şi a condiţiilor de dotare şi echipare a acestuia.În paralel cu măsurile operative, Ministerul Afacerilor Interne va derula și o campanie de informare a cetățenilor referitor la prevederile Noului Cod Penal în materia infracțiunilor electorale. Avem aici un model de afiș și trebuie să știți că vor exista 20.000 de astfel de afișe care care vor fi postate la fiecare secție de votare și sediul instituțiilor cu atribuții în organizarea procesului electoral. Această campanie este realizată de Ministerul Afacerilor Interne, la tipografia proprie, fără costuri suplimentare.Cunoaşterea şi aplicarea întocmai a prevederilor legale incidente procesului electoral va constitui preocuparea întregului personal. Prefecţii, împreună cu toţi factorii responsabili din judeţ, vor coordona şi urmări modul de finalizare a procesului de repartizare a secţiilor de votare pentru asigurarea măsurilor de protecţie şi ordine publică. Tot prefecții vor reevalua locaţiile în care se va desfăşura procesul electoral – din punct de vedere al siguranţei acestora, iar acolo unde este cazul vor fi dispuse măsuri de remediere.Vreau din partea întregului personal, echidistanţă pe timpul îndeplinirii misiunilor şi a activităţilor ce revin structurilor de ordine şi siguranţă publică şi evitarea abuzurilor sau a provocărilor de orice fel, care ar putea conduce la afectarea imaginii Ministerului Afacerilor Interne.Mă aştept să vă comportaţi exemplar: cu demnitate, cu seriozitate şi mai ales cu profesionalism.Vă revine datoria de a demonstra că instituţiile statului îşi îndeplinesc misiunea şi vreau să vă achitaţi ireproşabil de această obligaţie.De aceea, mesajul meu către toți angajații ministerului cu atribuții în organizarea acestor alegeri este unul foarte clar – respectați legea întocmai, indiferent de competitorii electorali, stați departe de activitatea și de interesele politice ale partidelor și sancționați orice abatere de la lege fără nicio discriminare. Sunteți funcționari publici și trebuie să vă respectați acest statut.Îmi doresc și este obligatoriu ca alegerile să fie organizate și desfășurate fără cusur şi mă bazez pe dumneavoastră. Totodată, nu vă ascund că va fi şi un test pentru următoarele alegeri. Cine nu trece testul organizării europarlamentarelor, va urmări viitoarea campanie din faţa televizorului. Stimați colegi, trebuie să ne facem datoria, am discutat cu marea majoritate dintre dumneavoastră, cu mulți am fost colegi, este foarte important să fim o echipă, echipa Ministeului Afacerilor Interne, toată conducerea ministerului este aici, vă stă la dispoziție. Trebuie să respectăm în primul rând legea, trebuie să ne facem datoria, cu devotament, cu profesionalism, trebuie să arătăm tuturor că România este o țară europeană. Și mai mult decât orice, să putem să privim pe oricine în ochi cu demnitate. Mă bazez pe această echipă a Ministerului Afacerilor Interne.Vă urez succes și vă mulțumesc foarte mult! Spor la treabă!”


Alte articole:
Skip to content