Vizită a secretarului de stat Bogdan Tohăneanu în Ungaria și Austria

Secretarul de stat Bogdan Tohăneanu se întâlneşte cu reprezentanţi ai Ministerelor de Interne din Ungaria şi Austria în cadrul unei vizite oficiale pe care acesta o efectuează, în perioada 8-9 iulie a.c., în cele două ţări. Consultările cu partenerii externi sunt axate pe cele mai recente evoluţii privind preluarea, de către România, prin Ministerul Afacerilor Interne, a preşedinţiei Forumului Salzburg. În cadrul întâlnirilor vor fi abordate şi aspecte referitoare la cooperarea bilaterală în domeniul afacerilor interne, având în vedere importanţa pe care partea română o acordă parteneriatelor cu Ungaria şi Austria. Oficialul MAI va avea discuţii cu subsecretarul de stat în cadrul Ministerului ungar de Interne, Krisztina Berta şi cu şeful Secţiunii pentru Politici de Securitate, Relaţii Internaţionale, Afaceri Europene şi Relaţii cu Publicul din Ministerul Federal de Interne din Republica Austria, Wilhelm Sandrisser. * * * România, prin Ministerul Afacerilor Interne, a preluat, începând de la 1 iulie a.c., pentru o perioadă de 6 luni, președinția Forumului Salzburg – format regional de cooperare în domeniul securității interne.Preşedinţia Forumului Salzburg este asigurată, prin rotaţie, în ordine alfabetică, pentru o perioadă de şase luni, de fiecare dintre statele membre, România urmând să asigure până în 31 decembrie 2013 preşedinţia acestui forum.Forumul Salzburg a fost înfiinţat în iulie 2000, la iniţiativa Austriei, şi reuneşte, în prezent, miniştrii de interne din Austria, Bulgaria, Cehia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria şi Croaţia. Acesta a fost creat ca un mecanism de cooperare la nivelul statelor din Europa Centrală, fiind extins, în 2005, şi în România şi Bulgaria.Forumul a devenit o importantă platformă pentru dialog, consultări şi schimb de opinii în vederea armonizării poziţiilor statelor participante în ceea ce priveşte securitatea regională, fiind create, în acest sens, grupuri de lucru specializate la nivel de experți.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Persoane depistate cu ședere ilegală, în ultima săptămână de către polițiștii de imigrări. Detalii aici

Față de bărbatul în vârstă de 35 de ani, bănuit de comiterea agresiunii în stația de tramvai, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. Detalii aici

Pentru protejarea cetățenilor, efectivele MAI au intervenit la 5.566 de evenimente

În ultimele 24 de ore, 29.712 verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Au fost scoși din trafic, reprezentând un potențial pericol pentru ceilalți participanți, 761 de conducători auto.

6 aeronave au fost ridicate de la sol în ultimele 24 de ore

Sari la conținut