Vizita de lucru a ministrului afacerilor interne, Lucian Bode, în Italia

„Cooperarea româno-italiană în domeniul afacerilor interne constituie o prioritate în ansamblul relațiilor excelente dintre România și Italia”, au convenit ministrul afacerilor interne Lucian Bode și omologul său italian, Luciana Lamorgese, cu prilejul întâlnirii de astăzi, 19 martie 2021, în contextul vizitei de lucru efectuate de demnitarul român în Republica Italiană. Cei doi interlocutori au avut o discuție aprofundată despre subiecte de interes comun aflate pe agenda europeană și bilaterală, în cadrul unei întrevederi care contribuie la consolidarea încrederii reciproce, în beneficiul siguranței comune.

Colaborarea între Ministerele Afacerilor Interne este fundamentală pentru apărarea spațiului comun european, atât în plan intern, cât și extern. Oficialul român a subliniat importanța consolidării cooperării în domeniul afacerilor interne prin utilizarea tuturor instrumentelor disponibile, îndeosebi prin prisma numeroasei comunități de cetățeni români din Italia, respectiv de cetățeni italieni din România. În acest context, a evidențiat că vizita în Italia, țara care găzduiește cea mai mare comunitate de români în afara granițelor, este prima întrevedere cu un omolog, desfășurată în format fizic.

În ceea ce privește cooperarea la nivel european, demnitarul român a exprimat sprijinul României pentru obiectivele majore ale noului Pact privind Migrația și Azilul, arătând că țara noastră susține, în continuare, principiul solidarității, care trebuie realizată prin acțiuni concrete ce țin de capacitățile fiecărui stat. Ambele țări gestionează frontiera externă a Uniunii, împărtășind astfel susținerea pentru o abordare comprehensivă a migrației, care combină controlul mai eficient al frontierelor externe ale UE, intensificarea acțiunii externe și un sistem intern consolidat de gestionare a solicitărilor de azil.

În final, ministrul Lucian Bode a transmis mulțumiri pentru sprijinul constant al Italiei față de aderarea României la Spațiul Schengen, arătând că țara noastră a îndeplinit din 2011 toate angajamentele și criteriile necesare și că realizarea acestui obiectiv este atât în beneficiul cetățenilor români, cât și al celor europeni. ”Ne așteptăm ca Uniunea să recunoască, prin adoptarea cât mai rapidă a Deciziei privind aderarea României la Schengen, rolul esențial pe care îl avem în arhitectura de securitate a UE”, a conchis demnitarul român.

sursa foto https://www.interno.gov.it/it/notizie/gestione-flussi-migratori-verso-leuropa-lamorgese-prioritario-introdurre-effettivo-meccanismo-solidarieta-i-paesi?fbclid=IwAR0749DFrOCS0UQY2X_Et6zo4kZbBddeQiY51VAv0PgfuQ5azR9txfc967A 

 


Alte articole:
Sari la conținut