Vizită de lucru la Constanţa

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Ioan Rus, a efectuat astăzi, 28 iulie a.c., o vizită de lucru la Constanța, unde s-a întâlnit cu reprezentanţii structurilor teritoriale ale M.A.I. cu atribuții în organizarea și desfășurarea referendumului național pentru demiterea președintelui României din 29 iulie a.c. La întâlnire a participat, de asemenea, și prefectul județului Constanța, Bogdan Huțucă. Ministrul Ioan Rus a cerut tuturor structurilor M.A.I. din județul Constanța responsabilitate și exigență sporită în gestionarea problematicii referendumului, având în vedere existența pe litoral, în acest week-end, a unui mare aflux de turiști care vor dori să-și exercite dreptul de vot în cele 35 de secții suplimentare create în acest scop. Domnia sa a atras atenția șefilor structurilor M.A.I. prezenți la întâlnire, cu privire la faptul că „acest referendum este un test pentru minister, Europa fiind foarte atentă la ceea ce se întâmplă în țara noastră în această perioadă, considerând referendumul un examen al democraţiei pentru România”. În acest context, ministrul Ioan Rus a subliniat necesitatea implicării totale a angajaților M.A.I. din structurile teritoriale în desfășurarea în condiții de deplină legalitate a referendumului, apreciind că, îndeplinirea cu responsabilitate a misiunilor pe această linie constituie, implicit, o garanție oferită Europei pentru democrația din România. De asemenea, ministrul Administrației și Internelor a recomandat tuturor celor implicați în organizarea și desfășurarea referendumului să asigure o transparență totală privind modul de gestionare a acestui eveniment atât față de O.N.G.-uri, cât și față de mass-media. Ministrul Ioan Rus a precizat faptul că înființarea secţiilor de votare suplimentare de pe litoral a reprezentat o necesitate, având în vedere obligația autorităților de a respecta dreptul constituţional de exprimare a votului pentru toți turiştii aflați în ziua referendumului în stațiunile din această zonă și că, chiar dacă o parte dintre aceste secții sunt organizate în locații atipice, ele respectă întocmai standardele prevăzute de lege. Cu această ocazie, ministrul Ioan Rus a vizitat o parte dintre secțiile suplimentare de vot aflate în stațiunile Mamaia, Neptun și Eforie.


Alte articole:
Sari la conținut