Vizită de studiu la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române

Miercuri, 25 septembrie a.c., la sediul I.G.J.R. a avut loc vizita de studiu a unei delegaţii a Ministerului de Interne din Republica Moldova.Vizita de studiu este organizată în cadrul proiectului „Sprijinirea Republicii Moldova pentru implementarea Planului de acţiune UE – Moldova, pentru liberalizarea vizelor – Combaterea Migraţiei Ilegale în Republica Moldova”.În cadrul vizitei, membrilor delegaţiei le-au fost prezentate activităţile de implementare a proiectului „Cooperarea cu autorităţile române în domeniul combaterii imigraţiei ilegale şi al returnării”, precum şi acţiunile desfăşurate în comun de către I.G.I. şi I.G.J.R. ce decurg din „Protocolul de cooperare între Inspectorarul General pentru Imigrări şi Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, privind prevenirea şi combaterea infracţionalităţii, manifestaţiilor ilegale şi şederii ilegale a străinilor în România”.Informaţii suplimentare: În vederea asigurării unei cooperări eficiente pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, activităţile de cooperare ce se execută de către I.G.I. şi I.G.J.R. la nivel naţional în domeniul combaterii migraţiei ilegale sunt:- identificarea şi supravegherea calificată a străinilor cu şedere ilegală;- sesiuni comune de instruire în domeniul migraţiei şi azilului;- realizarea şi facilitarea unui schimb permanent şi reciproc de date şi informaţii privind situaţia operativă din zona de responsabilitate, pe domenii de interes, care concură la combaterea migraţiei ilegale şi returnarea străinilor;- verificarea şi utilizarea operativă a datelor referitoare la activitatea unor străini sau persoane suspecte a fi implicate în infracţiuni transfrontaliere;- organizarea unor acţiuni şi controale comune, la nivelul structurilor centrale şi teritoriale, în medii sau locuri de interes operativ în care sunt semnalate cazuri de cetăţeni străini cu şedere ilegală.În conformitate cu planurile comune de acţiune, Jandarmeriei Române îi revin următoarele responsabilităţi specifice:- predă structurilor teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări străinii depistaţi fără documente în cadrul acţiunilor de ordine publică şi participă, la solicitare, la acţiuni comune (razii) pentru depistarea străinilor ilegali în zonele urbane aglomerate;- asigură ordinea publică în zona centrelor de cazare pentru solicitanţii de azil, cat şi intervenţia în asigurarea şi restabilirea ordinii publice în interiorul centrelor respective când a fost grav tulburată;- asigură, prin structurile subordonate, la cererea Inspectoratului General pentru Imigrări, protecţia transporturilor imigranţilor, între centrele de cazare, precum şi în vederea returnării, numai până la frontiera de stat;- asigură paza şi protecţia centrelor de străini luaţi în custodie publică (Otopeni şi Arad).


Alte articole:
Skip to content