Vizită la nivel înalt la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă

Timişoara, 10 martie 2011 – Înaltul Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi, împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor organizează vizita oficială la Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă (CTU) a unei delegaţii formate din ambasadori reprezentând 12 state europene (Austria, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Finlanda, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Norvegia, Polonia, Portugalia şi Suedia).Din delegaţie fac parte Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, Secretarul de Stat din Ministerul Administraţiei şi Internelor, şeful Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, chestor de poliţie Ioan Dascălu, Secretarul de Stat din Ministerul Afacerilor Externe, Anton Niculescu, directorul general al Oficiului Roman pentru Imigrari, chestor principal de poliţie Nelu Pop. Aceasta este cea de-a patra vizită a unei delegaţii de ambasadori acreditaţi la Bucureşti.Scopul vizitei este de a familiariza membrii delegaţiei cu procedurile de lucru şi modul de operare al CTU, având în vedere rolul major pe care îl are acesta în protecţia şi relocarea ulterioară a „persoanelor aflate în nevoie urgentă de protecţie internaţională”. Centrul de Tranzit în Regim de Urgenţă de la Timişoara este primul astfel de centru din lume, având capacitatea de a primi până la 200 de refugiaţi, pe o perioadă limitată de şase luni, în vederea relocării ulterioare a acestora către ţări terţe. CTU este rezultatul unui acord tri-partit între Înaltul Camisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR), Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) şi Guvernul României, din partea căruia a fost desemnată ca structură responsabilă Oficiul Român pentru Imigrări (ORI). Centrul a devenit funcţional din noiembrie 2008, dar a fost deschis oficial la data de 12 martie 2009. De atunci, un număr total de 637 refugiaţi au fost găzduiţi în Centru, dintre care 613 au fost deja relocaţi în Statele Unite ale Americii, Canada, Marea Britanie, Suedia, Australia şi Norvegia. Persoanele găzduite în CTU sunt de origine eritreană, sudaneză, palestiniană, etiopiană, srilankeză, irakiană şi nigeriană. Pentru informaţii suplimentare:UNHCR: Claudia Liuţe, Asistent pentru Informaţii Publice: liute@unhcr.org, (021) 201 78 98Oficiul Român pentru Imigrari (ORI): Cristina Ilie, Purtător de Cuvânt, 0753.023.464


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

37 de persoane salvate în ultimele 24 de ore, vezi știrea aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 33.475 de verificări, detalii aici

Structurile Poliției Române desfășoară, în această dimineață, 71 de percheziții domiciliare pentru combaterea infracțiunilor grave. Vezi știrea aici

Parteneriat Româno-German în Domeniul Negocierilor Situațiilor de lipsire de libertate, detalii aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 657 de permise de conducere. Detalii aici

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.000 de evenimente. Citește aici

Sari la conținut