Ziua Drapelului Național

Astăzi, 26 iunie a.c., românii sărbătoresc Ziua Drapelului Național. Pentru buna desfășurare a ceremoniilor organizate în întreaga țară cu acest prilej, efectivele Ministerului Afacerilor Interne – poliție, jandarmerie, pompieri – asigură măsuri pentru menținerea ordinii publice, fluența circulației și intervenții la eventuale situații de urgență, conform competențelor.În toate unităţile Jandarmeriei, Poliţiei de Frontieră, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, dar şi în unităţile din teatrele de operaţii unde sunt în misiune angajaţi ai instituției noastre au loc ceremonii de înălțare a Drapelului Naţional.Cu ocazia sărbătoririi Zilei Drapelului Național, ministrul afacerilor interne, doamna Carmen Daniela Dan, a transmis un mesaj pe care îl redăm în continuare:”Sărbătorirea Zilei Drapelului Național ne face să ne întoarcem, măcar pentru o clipă, sufletul și mintea de la tumultul cotidian al preocupărilor noastre, către teme și subiecte de esență pentru ceea ce înseamnă România, cum ar fi importanța simbolurilor și a tradițiilor naționale. Iar Drapelul României este un simbol național, primul, așa cum este enumerat de articolul 12 din Constituție. Sunt convinsă că fiecare dintre noi se simte mândru când Tricolorul României stă cu demnitate alături de drapelele celorlalte state importante ale lumii sau atunci când îl vedem înălțându-se pe cel mai înalt catarg. Astăzi, avem ocazia să sărbătorim și să cinstim Drapelul Național, indiferent de reușita cuiva, performanța sau rezultatul vreunei competiții. Așa că, dragi români, vă îndemn să vă bucurați de această zi, să arborați Drapelul Național acasă, la muncă și oriunde acest lucru este posibil și veți vedea că emoția pe care o vom simți este aceeași.Pentru colegii mei din Ministerul Afacerilor Interne – militari, polițiști, cei care au depus jurământul de credință față de România, Tricolorul este chiar mai mult decât un simbol național. El reprezintă forța și autoritatea sub care ei slujesc cu devotament și respect poporul român. Îmi doresc ca, prin deciziile pe care le luăm și prin acțiunile noastre de zi cu zi, să putem transmite generațiilor care ne urmează dragostea față de valorile naționale, pentru că asta înseamnă unitate, forță și un viitor mai sigur pentru România.La mulți ani, Tricolor! La mulți ani, România!”


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost dislocate, de la nivelul IGSU, 80 de mijloace tehnice: 1 Volă, 19 camioane de intervenție, 43 de microbuze, 9 buldoexcavatoare, 6 autospeciale de primă intervenție și comandă și 2 autocare în zonele afectate de inundații. Detalii aici 

În sprijinul pompierilor de la ISU Galați, au ajuns, în această dimineață, 960 de pompieri din cadrul a 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, ISU București-Ilfov, Școala Boldești, Unitatea Specială de Intervenție în Situații de Urgență. Detalii aici

34 de cetăţeni străini, opriţi la frontiera cu Ungaria

Efecte înregistrate la nivel național în intervalul 15.09.2024, ora 07.00 – 16.09.2024, ora 08.00. Detalii aici

334 de persoane salvate de angajații MAI, în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut