Ziua Porţilor Deschise la M.A.I

Peste 2.000 de copii, de la preşcolari la elevi de liceu, au intrat astăzi, 1 iunie a.c., pe porţile Ministerului Administraţiei şi Internelor – în cadrul unei acţiuni organizate cu prilejul „Zilei Internaţionale a Copilului”. Astfel, copiii au vizitat clădirea Ministerului, cele mai reprezentative încăperi – Sala de Marmură, Sala de Colegiu, Sala de Briefing – Cabinetul ministrului, precum şi celebrul balcon al Revoluţiei din 1989. De asemenea, cei prezenţi au avut posibilitatea de a se întâlni cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, şi de a se familiariza cu specificul instituţiei, cu istoricul acesteia şi al structurilor sale componente. La standurile expoziţionale amenajate, în interior, au fost prezentate vizitatorilor uniforme şi documente de epocă, atestând cele mai semnificative momente din istoria şi tradiţiile principalelor Arme, în timp ce, în exteriorul clădirii, expoziţiile de tehnică, autovehicule şi mijloace specifice de intervenţie au fost studiate îndeaproape de cei mici. Tot astăzi, copiii au avut ocazia de a „încerca“ şi motocicletele poliţiştilor. Alte puncte de atracţie pentru copii au fost maşinile şi echipamentele performante folosite de politiştii de frontieră în supravegherea viitoarei graniţe Schengen, precum şi ambarcaţiunile ce patrulează pe apele de frontieră, dar şi demonstraţiile cu câini de serviciu prezentate de poliţişti. De asemenea, cei prezenţi au avut ocazia să se informeze asupra specificului activităţilor desfăşurate de Poliţie, Jandarmerie, Poliţia de Frontieră, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Direcţia Generală de Paşapoarte, Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, Direcţia Generală Anticorupţie, Agenţia Naţională Antidrog, Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane – prin vizitarea standurilor expoziţionale amenajate de aceste structuri ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Studenţii Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” au oferit detalii necesare celor care îşi doresc să urmeze cariera de ofiţer al M.A.I.


Alte articole:
Skip to content