Comunicat de presă

Astăzi, 16 octombrie a.c., efectivele Poliției Române desfășoară 5 acțiuni operative și 20 de percheziții domiciliare în dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni din domeniile: combaterea criminalității organizate și investigarea criminalității economice.

În ultimele 24 de ore, angajații Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 5.182 de evenimente, 3.587 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.595 circumscrise situațiilor de urgență.

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 1.045 de posibile infracțiuni, aproximativ 25 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 280 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 289 de fapte penale. Față de 24 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

Au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 359 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 766 de permise de conducere, dintre care 127 pentru consum de alcool și 28 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 9.694 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,5 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 6 controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificat un obiectiv care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.500 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1228 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 180 pentru stingerea de incendii și 8 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 8 persoane.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 13 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 10 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.435 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 145.279 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 20 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 22,9 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 26.007 mijloace de transport și 108.018 persoane, dintre care 9.120 de cetățeni ucraineni.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile salvatorilor din ultimele 24 de ore. Detalii aici

Misiunile pompierilor din acest sfârșit de săptămână. Detalii aici

Bunuri de peste 300.000 de euro, descoperite de polițiști și procurori. Citește mai mult

Angajații MAI au gestionat peste 4.500 de intervenții de ordine publică și situații de urgență. Detalii aici

Cooperare polițienească internațională pentru combaterea criminalității. Citește mai mult

Acțiuni ale Poliției Române, în unitățile de învățământ și în zona acestora. Detalii aici

Sari la conținut