Acţiune pentru combaterea contrabandei cu ţigări

Peste 620.000 de țigarete, 300.000 de lei, aproape 5.000 de euro și peste 2.800 de litri alcool au fost ridicați, până în prezent, în urma perchezițiilor efectuate, în această dimineață, de polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate. La activitățile care vizează destructurarea mai multor grupări infracționale specializate în contrabandă cu produse accizabile participă aproape 1.000 de polițiști cu 800 de autospeciale.

Peste jumătate de milion de pachete cu ţigări, susceptibile a fi contrafăcute, descoperite în Portul Constanţa

În cadrul unei acţiuni desfăşurate în Portul Constanţa Sud Agigea, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat şi indisponibilizat 525.000 de pachete cu ţigarete, susceptibile a fi contrafăcute, sosite într-un container din direcţia Emiratele Arabe Unite cu destinaţia oraşul Tiraspol, în valoare de peste 5.000.000 lei dacă ar fi fost originale.

9 decembrie – Ziua Internaţională Anticorupție

Cu prilejul Zilei Internaționale Anticorupție, Direcţia Generală Anticorupţie, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin Direcţia Anticorupţie pentru Municipiul Bucureşti şi Judeţul Ilfov, în parteneriat cu Asociaţia Pro Democraţia, cu sprijinul Primăriei Municipiului Bucureşti, organizează marți, 9 decembrie a.c., în AFI Palace Cotroceni, etapa finală a Proiectului „Plăteşte ZERO pentru ce ţi se cuvine!”.

Seminar internaţional privind rolul femeilor în managementul şi securitatea frontierei

Începând cu data de 08.12.2014, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), în colaborare cu Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră Române, va organiza, în cadrul Şcolii de Formare Iniţială şi Continuă a Personalului Poliţiei de Frontieră de la IAŞI, cursul internaţional privind rolul femeilor în managementul şi securitatea frontierei – „Lideri de azi şi de mâine”.

ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut