21.000 de angajați ai MAI vor asigura ordinea publică în acest sfârșit de săptămână

21.000 de angajați ai MAI vor asigura ordinea publică în acest sfârșit de săptămână. Numai pentru meciul din această seară sunt mobilizați peste 700 de polițiști, jandarmi și pompieriÎn vederea menținerii unui grad ridicat de siguranță pentru cetățeni, în acest sfârșit de săptămână, la nivel național vor fi la datorie zilnic, aproximativ 21.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne cu 4.600 mijloace pentru intervenție.Pentru menținerea ordinii și siguranței publice aproximativ 14.500 de polițiști și jandarmi vor fi prezenți în stradă, mai ales în zonele urbane aglomerate și în stațiunile turistice. Efectivele MAI vor acționa pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor și vor fi pregătite să intervină la solicitările cetățenilor. O atenție deosebită va fi acordată asigurării ordinii publice cu ocazia manifestărilor publice – concerte sau evenimente sportive – care vor fi organizate în aceste zile. Astfel, la nivelul MAI au fost luate măsuri specifice pentru desfășurarea în condiții de siguranță a meciului de fotbal care va avea loc astăzi pe Arena Națională și la care este estimată participarea a peste 40.000 de spectatori. Pentru asigurarea ordinii și siguranței publice vor fi mobilizați aproximativ 500 de jandarmi, 200 de polițiști și 80 de pompieri.Reamintim că în primele 7 luni ale acestui an, numărul acțiunilor publice cu participarea unui public numeros a fost în creștere cu 76,5% față de perioada similară a anului trecut, la aceste manifestări nefiind înregistrate evenimente deosebite.În acest sfârșit de săptămână, pentru asigurarea fluenței traficului rutier și prevenirea accidentelor grave de circulație vor acționa mai mult de 1.400 de polițiști rutieri cu 330 aparate radar, mai ales pe drumurile care converg către stațiunile de pe litoral și către stațiunile montane.De asemenea, 4.900 de pompieri cu 2.700 mijloace de intervenție și peste 330 de ambulanțe SMURD vor fi pregătiți să intervină la solicitările cetățenilor, iar Inspectoratul General de Aviație are pregătite 6 elicoptere și un avion SMURD pentru persoanele care trebuie transportate de urgență la unități sanitare. Alte 2 sunt la dispoziția structurilor operative ale MAI.Precizăm că toate măsurile dispuse în planul ordinii publice au scop preventiv, de informare a cetățenilor și de descurajare a faptelor antisociale.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut