216.000 de litri de alcool fără documente legale, depistaţi de poliţişti

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor – I.G.P.R. au descoperit, în urma unui control efectuat la o societate comercială din Târgovişte, 216.000 de litri de alcool, pentru care administratorul societăţii nu deţinea documente legale de provenienţă. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală şi deţinerea de produse accizate în afara unui antrepozit fiscal autorizat.La data de 21 august a.c., poliţiştii Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratul General al Poliţiei Române au efectuat verificări la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, care are ca obiect de activitate distilarea, mixarea şi rafinarea băuturilor alcoolice.La acţiune au participat şi poliţişti din cadrul Serviciul de Investigarea Fraudelor – I.P.J. Dâmboviţa şi inspectori vamali ai Direcţiei Regionale Vamale Bucureşti.În incinta societăţii au fost descoperite linii de producere şi distilare a alcoolului şi băuturilor alcoolice, precum şi mai multe bazine în care era depozitat alcool şi băuturi alcoolice.Au fost indisponibilizaţi 216.000 de litri de alcool şi băuturi alcoolice, ce au fost găsiţi la punctul de lucru al societăţii şi pentru care nu au putut fi prezentate documente de provenienţă. Întreaga cantitate a fost sigilată de către inspectorii D.R.V..Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi deţinerea de produse accizate în afara unui antrepozit fiscal autorizat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 9 alin. 1 lit. a din Lg. 241/2005 şi art. 296 ind. 1 lit. l din Lg. 571/2003.Centrul de Informare și Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Percheziții domiciliare, într-un dosar de criptomonede transferate ilegal, cu un prejudiciu de milioane de dolari

Rezultatele înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Bilanțul misiunilor pompierilor desfășurate de salvatori în ultimele 24 de ore. Detalii aici

Peste 28.000 de verificări au fost efectuate cu aplicația eDAC

Aproape 5.000 de intervenții ale angajaților MAI, pentru siguranța cetățenilor, în ultimele 24 de ore

Sari la conținut