28 februarie – Ziua Protecţiei Civile din România

Cu prilejul Zilei Protecţiei Civile din România, sărbătorită la data de 28 februarie, ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a transmis un mesaj de mulţumire lucrătorilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru eforturile depuse zi de zi în slujba cetăţeanului. Protecţia civilă este sinonimă cu salvarea vieţilor omeneşti, cu sacrificiul de sine şi cu devotamentul. Indiferent că ne confruntăm cu dezastre naturale, cu probleme cauzate de vreme sau cu accidente grave, lucrătorii protecţiei civile sunt cei în care ne punem speranţa că ne vor ajuta. Militarii din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă intervin eroic atunci când ne este mai greu, fără a ţine cont de riscurile pentru propria viaţă, se arată în mesajul ministrului Afacerilor Interne. În contextul sărbătoririi a 80 de ani de existenţă a Protecţiei Civile din România, Ministerul Afacerilor Interne organizează o serie de manifestări publice menite să familiarizeze publicul larg cu activităţile desfăşurate de specialiştii protecţiei civile. Ziua Protecţiei Civile este marcată atât la nivel central, cât şi la nivel teritorial, prin organizarea unor simpozioane, expoziţii foto-documentare şi proiecţii de film cu tematică specifică. Astfel, Centrul Cultural al M.A.I. va găzdui joi, 28 februarie a.c., un simpozion dedicat Zilei Protecţiei Civile, iar la Muzeul Naţional al Pompierilor (Foişorul de Foc) se va organiza „Ziua Porţilor Deschise”, vizitatorii putând vedea documente şi obiecte reprezentative pentru evoluţia protecţiei împotriva incendiilor pe teritoriul României. Activităţi gen „Ziua Porţilor Deschise” vor fi organizate şi la nivelul inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, unde vor fi prezentate diverse mijloace de intervenţie în cazul unor situaţii de urgenţă şi modul de folosire a acestora. Totodată, vor fi organizate exerciţii şi aplicaţii demonstrative. * * * În România, protecţia civilă a luat fiinţă prin Decretul regal din 28 februarie 1933 sub denumirea de „apărare pasivă” având ca scop „să limiteze efectele bombardamentelor aeriene asupra populaţiei sau resurselor teritoriului, prin protecţie directă sau micşorând eficacitatea atacurilor aeriene”.Din decembrie 2004, misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiectiv principal profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative a celor două componente de bază – pompieri şi protecţia civilă – pentru a fi în măsură să ofere populaţiei o mai bună siguranţă şi protecţie. Principalele atribuţii ale protecţiei civile sunt identificarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice de pe teritoriul României; pregătirea şi alarmarea populaţiei cu privire la pericole; protecţia populaţiei, a bunurilor şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor; organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi a capacităţii de intervenţie a serviciilor pentru situaţii de urgenţă; asanarea şi neutralizarea teritoriului de muniţia, rămasă neexplodată din timpul conflictelor militare. Pe linia protecţiei civile, în anul 2012, lucrătorii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au desfăşurat 7.794 acţiuni pentru protecţia comunităţilor: 6.296 au fost destinate asigurării măsurilor de apărare împotriva incendiilor la accidente de circulaţie, fisurării conductelor de gaze, evacuării apei, asanării fântânilor, 1.072 salvărilor de animale şi 426 protecţiei mediului. Totodată, militarii au acţionat în peste 9.800 intervenţii în alte situaţii de urgenţă, printre care 1.372 pentru înlăturarea efectelor inundaţiilor şi alunecărilor de teren, 1.303 ca urmare a fenomenelor meteorologice periculoase (altele decât inundaţiile) şi 2.079 misiuni pirotehnice. În cadrul acestor misiuni, echipele pirotehnice ale serviciilor profesioniste de situaţii de urgenţă au intervenit pentru cercetarea, identificarea, transportul şi depozitarea muniţiei neexplodate din timpul conflictelor militare (1.923 cazuri), în distrugerea muniţiei neexplodate (154 cazuri), folosirea explozibilului pentru deblocarea unor căi rutiere, respectiv asanare muniţie.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Mobilizare pentru protejarea cetățenilor în week-end-ul de Florii. Detalii aici

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia finalizării cursurilor școlilor postliceale ale Ministerului Afacerilor Interne, promoția aprilie 2024. Citiți aici

Echipajele de ordine publică au prins în flagrant, în ultimele 24 de ore, 152 de autori de infracțiuni.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 11 misiuni aero-medicale, fiind salvate 10 persoane.

Angajații MAI au intervenit, în ultimele 24 de ore, la 4.058 de evenimente. Citește aici

În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri au reținut 496 de permise de conducere. Detalii aici

În cursul zilei de ieri, în aplicația eDAC, au fost efectuate 29.903 de verificări, detalii aici

Sari la conținut