Acţiune pentru protejarea fondului piscicol

Plase de pescuit în lungime de peste 6,8 km au fost ridicate în urma unei acţiuni care a avut loc în judeţul Neamţ. La data de 9 februarie a.c., în baza Planurilor Comune de Acţiune “SCUTUL PĂDURII 2012” şi “STOP BRACONAJULUI 2012”, poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Combaterea Delictelor Silvice şi Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Europene şi Naţionale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au acţionat, pe raza de competenţă, pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice şi a braconajului piscicol. Astfel poliţiştii au depistat pe raza localităţii Săvineşti, judeţul Neamţ, un autoturism condus de S.M. de 24 de ani, din localitatea Sinoe, judeţul Constanţa, în care se mai aflau alte trei persoane tot din judeţul Constanţa, respectiv R.C. de 30 de ani, R.G. de 20 de ani şi B.A. de 22 de ani.În urma controlului efectuat asupra autoturismului, în portbagaj au fost depistate 10 sacoşe de culoare neagră, în fiecare aflându-se un bax din polietilenă, în care se aflau 170 de bucăţi de plase tip monofilament, cu dimensiunile ochiurilor cuprinse între 45 şi 80 de mm, fiecare având o lungime de 40 m şi lăţime de 1,5 m. În cauză s-a întocmit dosar penal pe numele suspectului S.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”deţinere de unelte de plasă tip monofilament”, fiind dispusă măsura ridicării în vederea confiscării a celor 170 de bucăţi de plase tip monofilament ce însumează 6.800 de metri. Centrul de Informare şi Relaţii Publice – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut