Poliţiştii au depistat un transport ilegal de ţigări de peste 24.000 de pachete provenit din Republica Moldova

La data de 9 februarie a.c., poliţiştii din Bucecea, judeţul Botoşani au depistat în aceeaşi localitate, o autoutilitară înmatriculată în Ungaria, la volanul căreia se afla cetăţeanul maghiar L. IANOŞ de 48 de ani, din Ungaria.În urma verificării compartimentului de depozitare al autoutilitarei, poliţiştii l-au depistat pe V. Csaba-Tibor de 42 de ani, din Ungaria, având dublă cetăţenie româno-maghiară, precum şi 483.300 de ţigarete, (24.150 de pachete), pachetele având aplicate marcaje (timbre de acciză) de provenienţă Republica Moldova.Întrucât existau suspiciuni cu privire la caracterul licit al transportului, cercetările în cauză au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului Investigare a Fraudelor – IPJ Botoşani.Ţigările erau disimulate într-un transport autorizat de condimente alimentare, produse în Ungaria şi erau ambalate în 30 de cutii de carton, a câte 805 pachete fiecare, cutiile fiind înfoliate în box-paleţi.Poliţiştii Serviciului Investigare a Fraudelor au efectuat acte premergătoare şi au dispus începerea urmăririi penale faţă de L. Ianoş şi V. Csaba-Tibor fiind suspectaţi de săvârşirea infracţiunilor de deţinere în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete marcate necorespunzător şi colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia. De asemenea, la data de 10 februarie a.c., faţă de V. Csaba-Tibor, poliţiştii au dispus reţinerea pentru o durată de 24 ore în arestul IPJ Botoşani, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de sesizare a instanţei de judecată în vederea arestării preventive. Ţigările, în valoare de peste 190.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoutilitara folosită la transportul acesteia a fost indisponibilizată la sediul IPJ Botoşani. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin comiterea faptelor menţionate depăşeşte 200.000 de lei.Imagini video se găsesc pe site-ul www.politiaromana.roI.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut