Ceremonia de învestire în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor a domnului Gabriel Berca

Astăzi, 10 februarie a.c., la sediul M.A.I. s-a desfăşurat, în prezenţa primului ministru, Mihai Răzvan Ungureanu, ceremonia de învestire în funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor a lui Gabriel Berca. Cu prilejul predării mandatului, fostul ministru al Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a adresat mulţumiri conducerii M.A.I., şefilor de Arme, tuturor structurilor ministerului, pentru activitatea desfăşurată.“A fost o perioadă marcată de procese de reorganizare şi restructurare a unor structuri, iar aceste lucruri, împreună cu dumneavoastră, le-am făcut într-un mod cât se poate de profesionist”, a menţionat Traian Igaş. „Voi rămâne în continuare ataşat de acest minister, în condiţiile în care ceea ce am făcut aici, am făcut cu bună credinţă şi am pus suflet în tot ce s-a construit”, a adăugat fostul ministru al Administraţiei şi Internelor. La rândul său, ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat că este onorat de funcţia încredinţată, precizând că „Este momentul să demonstrăm că Ministerul Administraţiei şi Internelor este chintesenţa administraţiei publice româneşti. Trebuie să dăm fiecărui angajat al acestui minister încredere, stabilitate şi atunci când condiţiile economice o vor permite, să reuşim să le dăm şi acele elemente financiare care conferă această stabilitate”. De asemenea, Gabriel Berca a subliniat faptul că, una dintre priorităţile mandatului său, o reprezintă restabilirea încrederii populaţiei în Ministerul Administraţiei şi Internelor. „Important va fi să lucram în echipă, doar în echipă putem reuşi. Nu voi face însă concesii. Fiecare dintre noi suntem responsabili pentru ceea ce facem. Sunt convins că împreună vom performa şi acesta este angajamentul nostru”. Prezent la ceremonie, premierul Mihai Răzvan Ungureanu a apreciat „seriozitatea, sinceritatea şi dăruirea excepţională” pe care „angajaţii acestui minister o au în inima lor şi în ceea ce fac, dincolo de problemele fiecărei zile”. Referindu-se la problemele cu care se confruntă în această perioadă societatea românească, cauzate de urmările fenomenelor meteo nefavorabile, domnia sa a precizat că analizează varianta reorganizării centrelor de reacţie rapidă în situaţii de urgenţă sub o singură autoritate. „Sunt adversarul disipării instituţionale a centrelor de reacţie în situaţii de urgenţă şi mă gândesc foarte serios la reorganizarea lor sub o singură autoritate coordonatoare. Cheltuiala de resurse şi de timp ne face rău”. În final, prim ministrul României a adresat mulţumiri fostului ministru Traian Igaş pentru activitatea desfăşurată şi a urat succes ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca. Imagini video


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut