Pirotehnice şi maşini furate, descoperite de poliţiştii suceveni

Trei tineri suceveni sunt suspecţi că au furat două maşini şi produse pirotehnice, în valoare de 40.000 de lei./ Unul dintre suspecţi a fost introdus în Arestul I.P.J. Suceava. / Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţilor vătămate.Ieri, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin Apelul Unic de Urgenţă 112, de către o femeie şi un bărbat, despre faptul că în noaptea precedentă, persoane necunoscute le-au sustras autoturismele, ce se aflau parcate pe raza municipiului Suceava. Un alt bărbat din municipiul Suceava, a sesizat că, în aceeaşi noapte, persoane necunoscute, i-au sustras din garaj produse pirotehnice deţinute legal, folosite pentru focuri de artificii, în valoare de circa 40.000 de lei.În urma cercetărilor, poliţiştii au identificat principalii suspecţi de comiterea faptelor, ca fiind P. Florin, de 26 de ani, din comuna Adâncata, P. Vasile, de 36 de ani, din municipiul Suceava şi U. Stelică, de 29 ani, din comuna Adâncata, Judeţul Suceava.S-a stabilit că în noaptea de 8 spre 9 decembrie a.c., cei trei au sustras autoturismele semnalate prin 112 de către cele două persoane ca fiind furate, cu care s-au deplasat la garajul cel de-al treilea reclamant, unde, prin forţarea sistemului de închidere, au pătruns în interior. De aici, suspecţii au sustras produsele pirotehnice, pe care le-au încărcat în autoturisme.După comiterea faptelor, autoturismele în cauză au fost abandonate, fiind găsite pe raza comunelor Pătrăuţi şi respectiv Adâncata, în pădure. În urma cercetărilor efectuate până în prezent, a fost prins P. Florin, iar în urma probatoriului administrat, faţă de acesta a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Tânărul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca astăzi să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunerea de arestare preventivă. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate şi restituit părţilor vătămate, cercetările fiind continuate în vederea prinderii şi a celorlalţi doi suspecţi. CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE – I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut