Jandarmeria Capitalei, prezentă la sărbătoarea Zilei Naţionale a României

Duminică, 01 decembrie a.c., la parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României vor participa 25 de cai şi călăreţi jandarmi, din cadrul Detaşamentului de cavalerie al Jandarmeriei Capitalei, care vor trece în formaţie la trap pe sub Arcul de Triumf.Totodată, peste 700 de jandarmi bucureşteni vor asigura măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, ce vor avea loc în Capitală, în zona Arcului de Triumf, la Monumentul „Eroilor militari romani căzuţi la datorie” din faţa Palatului Naţional al Copiilor şi la Monumentul „Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I .Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, Jandarmeria Capitalei recomandă celor care vor participa la aceste manifestări să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să evite implicarea în conflicte iar în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite sprijin patrulelor de jandarmi prezente. Manifestările organizate în municipiul Bucureşti se vor desfăşura după următorul program: – începând cu ora 08.00 va avea loc ceremonialul depunerilor de coroane la Monumentul „Eroilor militari romani căzuţi la datorie” din faţa Palatului Naţional al Copiilor;- începând cu ora 08.00 va avea loc ceremonialul depunerilor de coroane la Monumentul „Ostaşului Necunoscut” din Parcul Carol I;- începând cu ora 11.00 în zona Arcului de Triumf, vor avea loc manifestări dedicate Zilei Naţionale a României, încheiate cu o paradă militară.D.G.J.M.B. – Compartimentul Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut