Grupare specializată în contrabandă cu ţigări, destructurată

Țigări, tutun vrac, alcool, o puşcă şi bani au fost descoperite şi ridicate de poliţiştii de la combaterea criminalităţii organizate din Satu Mare şi procurorii D.I.I.C.O.T., în urma a 36 de percheziţii efectuate la membrii unei grupări infracţionale. La data de 27 august a.c., poliţiştii Serviciului de Combatare a Criminalităţii Organizate Satu Mare şi procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare au efectuat 36 de percheziţii domiciliare, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în contrabandă cu ţigări.De asemenea, au fost puse în aplicare 30 de mandate de aducere. Activităţile s-au desfăşurat în județele Satu Mare, Maramureş şi Bihor, cu sprijinul poliţiştilor de la I.G.P.R. –D.C.C.O, B.C.C.O. Oradea, I.P.J. Bihor şi I.P.J. Satu Mare, precum și al jandarmilor.În urma percheziţiilor, au fost descoperiţi şi ridicaţi 234 de litri de alcool, 107.080 de fire de ţigarete, 25 de kg. de tutun vrac, o pușca cu aer comprimat, 26 de telefoane mobile, 24 de cartele telefonice, 2 laptopuri, 2 tablete,1 hard-disk, 5.391 de lei și 500 de forinţi. Din cercetări a reieșit că membrii grupării ar fi avut cel puțin patru furnizori de țigări de contrabandă care ar fi fost trecute ilegal peste frontiera de stat a României, în zona râului Tisa. Țigările ar fi fost depozitate temporar la membri ai grupării special desemnați să se ocupe de această activitate, fiind apoi vândute și revândute în mai multe județe ale țării, de către alți membri.Autoturismele în care erau transportate țigările erau predate sucesiv între membrii grupării, până când produsele de contrabandă ajungeau în siguranță, la locurile de depozitare, pentru a eluda controalele.De asemenea, transportatorii evitau filtrele Poliției Rutiere, fie prin abandonarea autoturismelor, fie prin neoprirea la semnalele regulamentare ale echipajelor. Astfel, la data de 5 iulie a.c., unul dintre liderii grupării, când ar fi transportat țigări de contrabandă cu un autoturism, la intrarea în municipiul Marghita, județul Bihor, nu ar fi oprit la semnalele echipajului Poliției Rutiere. Acesta ar fi trecut de două dintre barajele polițiștilor, deși aceștia au folosit armamentul din dotare.Membrii grupării au fost conduşi la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Satu Mare, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R., S.R.I. şi DIPI. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut