Peste 120 de abateri de la normele rutiere, depistate în doar patru ore, pe Autostrada A1

Ieri, 10 noiembrie, începând cu ora 10.00, poliţiştii rutieri, sub coordonarea Secţiei de Poliţie Autostrăzi – Direcţia Rutieră, au desfăşurat o acţiune pe Autostrada Bucureşti – Piteşti, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie produse pe fondul vitezei excessive şi comiterii ilegalităţilor în domeniul transportului de mărfuri.Acţiunea a vizat controlul modului de respectare a prevederilor referitoare la efectuarea transportului rutier de mărfuri, a maselor pe axe şi a masei totale, prin cântărire şi deţinerea la bordul vehiculelor a documentelor obligatorii în baza cărora se poate efectua transport public de mărfuri. Acţiunea poliţiştilor a avut ca obiectiv şi verificarea respectării de către conducătorii auto a regulilor privind depăşirea autovehiculelor şi a regimului legal de viteză.Astfel, în intervalul orar 10.00 – 14.00, poliţiştii rutieri ai Secţiei de Poliţie Autostrăzi, împreună cu un echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie şi lucrători din cadrul C.N.A.D.N.R. au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră. Cu sprijinul elicopterului pus la dispoziţie, au fost survolate zonele din care se extrag agregate minerale din albia râului Argeş, fiind depistate şi verificate mai multe camioane încărcate ce staţionau pe marginea drumului de acces către autostradă.Acţiunea s-a materializat prin descoperirea a 124 de abateri contravenţionale, dintre care 44 privind regimul legal de viteză, 40 la OUG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, patru la OUG 109/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale şi una privind O.G. 43/97 (tonajul pe osie).De asemenea, au fost aplicate 5 sancţiuni contravenţionale pentru defecţiuni tehnice, nouă pentru nefolosire lumini de întâlnire şi 12 pentru nefolosire centură de siguranţă.Totodată, au fost depistaţi doi conducători auto care au depăşit neregulamentar, fapt pentru care le-au fost retrase permisele de conducere şi au fost retrase patru certificate de înmatriculare pentru constatatarea defecţiunilor tehnice şi pentru lipsa taxei de utilizare a reţelei de drumuri naţionale. * * * Depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!Viteza determină creşterea distanţei de frânare necesară opririi autovehiculului în siguranţă! Viteza determină agravarea consecinţelor accidentelor rutiere indiferent de cauză!RECOMANDĂRI PREVENTIVE ADRESATE CONDUCĂTORILOR AUTO:Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum şi de trafic!Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte!Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident!Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri! Este indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!I.G.P.R. – CENTRUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut