Elevii din școlile M.A.I. de agenți de poliție și subofițeri au depus Jurământul militar

Vineri, 22 martie 2019, au depus Jurământul Militar 577 de elevi din Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca și Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea.Ei se alătură celor 2.292 de elevi din cadrul școlilor de agenți de poliție și subofițeri ale Poliției Române, Jandarmeriei Române și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au rostit același jurământ solemn cu o săptămână înainte, pe 15 martie 2019.„Am speranța că ambiția și determinarea care v-au însoțit la admiterea în școală nu se vor pierde și veți reuși să creați un mediu competitiv benefic, astfel încât să vă însușiți cât mai bine cunoștințele teoretice și practice.(…) Să nu uitați niciodată promisiunea solemnă pe care ați făcut-o astăzi în fața părinților, fraților și profesorilor voștri, de a vă desfășura întreaga carieră cu responsabilitate și în deplin respect față de lege!”, le-a transmis ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, proaspeților elevi.Toți cei 2.869 de elevi au început cursurile pe 4 februarie, ca urmare a promovării concursului de admitere din ianuarie 2019. Ei se vor pregăti pentru a dobândi cunoștințele teoretice și practice necesare debutului în carieră până în luna noiembrie a.c.Amintim că reducerea perioadei de școlarizare în școlile postliceale de la 2 ani, la 1 an este una din măsurile stabilite de conducerea Ministerului Afacerilor Interne pentru acoperirea deficitului mare de personal, problemă cu care MAI s-a confruntat începând cu anul 2015.La sfârșitul acestui an, 6.342 de ofițeri, subofițeri și agenți de poliție vor fi încadrați în structurile MAI, după absolvirea instituțiilor de învățământ din sistemul de ordine și siguranță publică. În aceste condiții, deficitul va scădea la 8,89% față de aproximativ 15%, procent de la care s-a pornit în 2016-2017. Astfel, după efectuarea unei analize de oportunitate, specialiști din cadrul ministerului vor stabili dacă se impune continuarea acestei strategii, de reducere la 1 an a pregătirii inițiale a subofițerilor și agenților de poliție pentru viitoarele promoții.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut