Percheziţii la suspecţi de furturi de stupi de albine

La această oră, polițiștii din Alba efectuează 15 percheziţii în șase județe, la locuinţele a 11 persoane suspectate de furtul a aproximativ 570 de stupi cu albine, prin care s-a cauzat un prejudiciu de peste 400.000 de lei. În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba efectuează 15 percheziţii în judeţele Hunedoara (10), Gorj (2), Harghita (1), Buzău (1) şi Tulcea (1), la locuinţele mai multor persoane suspectate de comiterea infracţiunilor de furt calificat, complicitate la infracţiunea de furt calificat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni şi tăinuire. La activități participă și polițiști din cadrul I.P.J. Hunedoara, Gorj, Harghita, Buzău şi Tulcea.Percheziţiile se desfăşoară într-un dosar aflat în lucru la Serviciul de Investigaţii Criminale al I.P.J. Alba, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, privind 18 furturi de stupi cu albine, fapte comise în perioada martie – octombrie 2013, pe raza judeţelor Alba, Arad, Harghita şi Buzău. Pe baza mandatelor de aducere, 11 suspecţi vor fi conduşi la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Alba, pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.Din cercetările efectuate până în prezent a reieşit că, în perioada martie – octombrie 2013, şase dintre suspecţi, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 42 de ani, din judeţul Hunedoara, ar fi comis 15 furturi de stupi cu albine de pe raza judeţului Alba şi 3 de pe raza judeţelor Arad, Harghita şi Buzău, sustrăgând, în total, 568 de stupi, în valoare totală de 402.700 de lei.După comiterea furturilor, suspecţii au transportat stupii cu albine în mai multe spaţii din ţară, cei mai mulţi în localitatea Veţel, judeţul Hunedoara, unde i-au amplasat pe terenul unuia dintre suspecţi sau i-au vândut celor 5 persoane din judeţele Harghita, Tulcea, Gorj şi Buzău, care sunt suspectate de comiterea infracţiunii de tăinuire. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor, identificarea eventualilor complici şi recuperarea prejudiciilor cauzate prin faptele lor. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale – I.G.P.R. şi D.I.P.I..La acţiune au participat şi jandarmi de la I.J.J. Alba.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut