Gălăţean, prins în flagrant în timp ce încerca să mituiască un poliţist cu 200 euro

Ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Galaţi, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, au prins în flagrant un cetăţean în timp ce încerca să mituiască un poliţist cu 200 euro.Flagrantul a fost organizat după ce şeful postului de poliţie al comunei Cuca din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi a sesizat Direcţia Generală Anticorupţie – Galaţi cu privire la faptul că cetăţeanul M.I. i-a promis suma de 200 de euro pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.În fapt, în dimineaţa zilei de 09 iunie a.c., M.I. a fost depistat în trafic de către şeful de post al comunei Cuca în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, deşi nu deţinea permis de conducere. Când i-au fost solicitate documentele, bărbatul a încercat să-i ofere poliţistului 50 de euro. Omul legii l-a refuzat şi l-a condus la sediul postului de poliţie, sesizând ofiţerii D.G.A. – Galaţi. După ce a fost condus la sediul postului de poliţie, gălăţeanul a încercat din nou să-l mituiască pe poliţist, oferindu-i iniţial suma de 150 de euro, pentru ca apoi să supraliciteze cu încă 50 de euro. În baza denunţului, ofiţerii D.G.A., sub coordonarea procurorului competent şi cu sprijinul poliţiştilor din cadrul Postului de Poliţie Cuca – I.P.J. Galaţi, au realizat prinderea în flagrant a celui în cauză, după ce i-a oferit poliţistului suma de 200 euro.Persoana în cauză este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.D.G.A. – COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut