Vizita ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, la Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a vizitat astăzi, 15 februarie a.c., Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei (CNCCI), situat în localitatea Ciolpani, judeţul Ilfov, unde a analizat stadiul proiectului împreună cu factorii de decizie din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.Ministrul Gabriel Berca a subliniat faptul că acest Centru trebuie să devină funcţional, pentru a creşte capacitatea de reacţie în faţa factorilor de risc generaţi de fenomenele meteorologice periculoase.Ministrul şi-a exprimat încrederea că, odată cu operaţionalizarea acestui Centru integrat de gestionare a situaţiilor de urgenţă, autorităţile vor asigura o eficienţă sporită acţiunilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă apărute la nivel naţional şi, implicit, o intervenţie rapidă în scopul acordării de sprijin oamenilor şi salvării de vieţi. Reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au reconfirmat faptul că Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei va deveni operaţional din luna iunie a acestui an.Ministrul Gabriel Berca şi-a asumat ca obiectiv prioritar îmbunătăţirea acţiunilor şi serviciilor oferite comunităţii în domeniul situaţiilor de urgenţă. INFORMATII DE BACKGROUND : Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei (C.N.C.C.I.) se activează pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de amploare şi complexitate ridicată, potrivit procedurilor în vigoare şi asigură coordonarea la nivel strategic şi operativ.Construcţia şi dotările Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiilor au costat aproximativ 1,5 milioane euro, sumă alocată din fonduri de la bugetul de stat. Sediul a fost inaugurat în data de 11 noiembrie 2008.În prezent, Centrul Naţional de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei nu este funcţional, dat fiind faptul că se derulează faza de distribuire şi montare a echipamentelor în cele 40 de locaţii şi de testare a sistemului informaţional.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Accidentele rutiere grave cu aproximativ cu 52% mai puține decât anul 2023  

Persoane decedate în accidente rutiere prezintă o scădere de aproximativ 43% comparativ cu aceeași perioadăde anul trecut

Tâlhăriile sunt cu 41% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Infracțiunile comise cu violență sunt cu 13% mai puține față de perioada similară a anului trecut

Declarație de presă privind rezultatele din perioada 1-3 mai și măsurile dispuse la nivel național. Citește aici

Sari la conținut