800 de jandarmi asigură ordinea publică de Ziua Sfintei Mării

Duminică, 15 august a.c., la nivelul întregii ţări, peste 800 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor religioase prilejuite de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului. În acest sens, jandarmii vor desfăşura acţiuni punctuale sau de patrulare cu precădere în zona lăcaşelor de cult, dar şi a zonelor de agrement, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, identificarea şi monitorizarea persoanelor cu un comportament antisocial (cerşetori, hoţi din buzunare etc.), precum şi prevenirea oricăror incidente ce pot tulbura ordinea şi liniştea publică. De asemenea, aproximativ 100 de jandarmi vor asigura ordine publică pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei Române, care vor avea loc în Portul Tomis, judeţul Constanţa. Jandarmii sfătuiesc cetăţenii să manifeste atenţie la bunurile pe care le au asupra lor (bijuterii, sume de bani etc.), care pot atrage atenţia persoanelor cu intenţii rele, să nu îşi lase eventualele bagaje nesupravegheate, iar în cazul în care sunt însoţiţi de copii, să le acorde o atenţie deosebită, deoarece se pot rătăci cu uşurinţă. Pentru sesizări, cetăţenii pot solicita non-stop sprijinul Jandarmeriei, apelând numărul de telefon 112.IGJR – Serviciul Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut