Grupare infracţională specializată în furturi din case

Şase percheziţii domiciliare au fost efectuate de poliţişti în această dimineaţă, în vederea destructurării unei grupări specializate în furturi din locuinţe aflate în construcţie. În urma acţiunii, s-a reuşit recuperearea a peste 70% din prejudiciu.În această dimineaţă, poliţiştii ilfoveni, sprijiniţi de luptători de intervenţie rapidă din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Ilfov, au efectuat simultan, 6 percheziţii domiciliare, în judeţul Ilfov şi Bucureşti, în vederea depistării şi probării activităţii infracţionale a membrilor unei grupări specializate în furturi din locuinţe, precum şi pentru depistarea unor bunuri provenite din aceste fapte. În urma descinderilor, au fost găsite mai multe bunuri susceptibile a proveni din săvârşirea de infracţiuni. Poliţiştii din cadrul structurilor de investigaţii criminale au probat activitatea infracţională a cinci suspecţi de săvârşirea a şase furturi pe raza localităţii 1 Decembrie, comise în cursul acestui an.În fapt, din investigaţii s-a stabilit că suspecţii pătrundeau în imobile aflate în construcţie, de unde sustrăgeau materiale de construcţii (profile rigips, instalaţii sanitare, ţevi, bormaşini, flexuri, polizoare, electrogeneratoare, cabluri electrice).Poliţiştii au recuperat peste 70% din prejudiciu. Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.Poliţia română vă recomandă !Poliţia atrage atenţia proprietarilor de case de vacanţă sau case aflate în construcţie că acestea pot deveni ţinta hoţilor dacă nu sunt protejate în mod corespunzător împotriva efracţiei, respectiv, împotriva furturilor de materiale de construcţii. Recomandăm celor care deţin astfel de proprietăţi să se asigure că nu sunt vulnerabile în faţa acţiunii infractorilor, adoptând următoarele măsuri de prevenire a furturilor: Montaţi sisteme de închidere a uşilor şi geamurilor iar, acolo unde este cazul, montaţi chiar şi grilaje metalice. Sistemele de alarmă pot fi de asemenea eficiente dacă locuinţa de vacanţă se află în apropierea altor imobile locuite.Nu depozitaţi bunuri de valoare, materiale de construcţii, unelte sau alte obiecte tentante pentru infractori, în spaţii care nu prezintă siguranţă, mai ales dacă acestea se află în zone izolate (cum este cazul multora dintre casele de vacanţă din zonele turistice montane).Indiferent unde se află casa de vacanţă, în perioada în care nu locuiţi acolo, creaţi posibilitatea verificării sau supravegherii acesteia de către o persoană de încredere, din apropierea proprietăţii dumneavoastră. Solicitaţi acestei persoane discreţie în privinţa perioadelor în care vă vizitaţi proprietatea ; mulţi infractori specializaţi în furturi din locuinţe culeg mai întâi informaţii despre programul proprietarilor.Dacă aveţi o casă în construcţie, angajaţi o persoană care să asigure paza proprietăţii, mai ales pe timpul nopţii. Vă poate costa mai puţin decât valoarea materialelor furate.ATENŢIE!- Dacă sesizaţi o spargere, anunţaţi imediat Poliţia!- Prin pătrunderea într-o locuinţă a cărei uşă a fost spartă sau forţată, se pot şterge urme esenţiale pentru identificarea infractorilor!IGPR – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut