Urmărit internaţional, prins de poliţişti

Un bărbat în vârstă de 35 de ani, urmărit internaţional, a fost prins de poliţiştii ieşeni. Pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă în vederea extrădării.În fapt, V. G., de 35 de ani, din Iaşi, este suspectat că în perioada august – septembrie 2000, împreună cu alte două persoane, a săvârşit, în Germania, 8 fapte de furt calificat din autoturisme, locuinţe şi societăţi comerciale.Pe numele acestuia, autorităţile germane au emis, în luna iunie 2010, mandat european de arestare.În data de 9 august a. c., lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului de Intervenţie Rapidă Iaşi l-au prins pe bărbatul de 35 de ani într-un cartier din municipiul Iaşi.Persoana în cauză a fost prezentată Curţii de Apel Iaşi, unde s-a emis mandat de arestare preventivă în vederea extrădării pentru 30 zile.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut