Reprezentanţii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor vor prezenta elevilor aspecte legate de activitatea instituţională, în cadrul unor acţiuni care se vor desfăşura în şco

Ministerul Administraţiei şi Internelor sprijină programul „Şcoala altfel”, derulat de Ministerul Educaţiei Cercetării, Tineretului şi Sportului, în perioada 2-6 aprilie 2012.Programul presupune implicarea elevilor şi profesorilor în activităţi nonformale, centrate pe preocupările extra-şcolare şi competenţele în diverse domenii. Astfel, reprezentanţii structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor vor prezenta elevilor aspecte legate de activitatea instituţională, în cadrul unor acţiuni care se vor desfăşura în şcoli sau la sediile structurilor implicate.Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, va prezenta elevilor teme legate de prevenirea delincvenţei juvenile, siguranţa pe Internet, prevenirea comportamentului antisocial.Lucrătorii Inspectoratului General al Jandarmeriei Române îi invită pe elevi în vizită la Detaşamentul de Cavalerie al Jandarmeriei Române “Felix Ţopescu”. Totodată, jandarmii Brigăzii Speciale de Intervenţie “Vlad Ţepeş” vor prezenta un exerciţiu demonstrativ.Poliţiştii de frontieră le vor arăta elevilor cum se efectuează controlul persoanelor şi bunurilor în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, apoi le vor fi ghid elevilor interesaţi de exponatele Muzeului Poliţiei de Frontieră din Giurgiu.Elevii atraşi de activitatea pompierilor bucureşteni sunt aşteptaţi să viziteze Muzeul Naţional al Pompierilor (Foişorul de Foc), Facultatea de Pompieri, dar şi unităţi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Bucureşti.Piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Administraţiei şi Internelor îşi vor demonstra măiestria în pilotarea elicopterelor din dotare în cadrul unor exerciţii pe care le vor executa la sediul Inspectoratului.Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” îşi deschide porţile pentru a primi, în vizită, elevii de liceu interesaţi de instituţia de învăţământ în care se formează ofiţerii MAI. Arhivele Naţionale, reper al tradiţiei în Ministerul Administraţiei şi Internelor, îi invită pe elevi să viziteze depozitele care păstrează mărturii ale continuităţii, fie că este vorba de perioada medievală sau cea contemporană. Copiii care vor să afle mai multe lucruri despre autoturisme pot asista la prezentările pe care le vor face, la sediul propriu, lucrătorii Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor. Aspecte legate de identitatea persoanei vor fi dezvăluite de lucrătorii Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date, în cadrul unor prezentări care au ca teme importanţa actului de identitate şi a certificatului de naştere.Reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane îi vor învăţa pe elevi să evite capcanele traficanţilor, în cadrul unor prezentări pe teme specifice care vor avea loc la sediul instituţiilor de învăţământ.Agenţia Naţională Antidrog va prezenta riscurile consumului de stupefiante în cadrul unor prezentări care vor avea loc în diverse puncte, la nivel naţional.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut