D.G.A./Instructor auto prins în flagrant în timp ce primea 400 lei de la un cetăţean, denunţător în cauză, spre a-i facilita promovarea probei practice la examenul pentru obţinerea permisului

Astăzi, 29.03.2012, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, cu sprijinul S.R.I., au prins în flagrant un instructor auto în timp ce primea 400 lei de la un cetăţean, denunţător în cauză, spre a-i facilita promovarea probei practice la examenul pentru obţinerea permisului de conducere.Flagrantul a fost organizat ca urmare a două denunţuri depuse la Direcţia Generală Anticorupţie – Dolj cu privire la faptul că inculpatul B.L., director al unei şcoli de şoferi din mun. Craiova, a pretins bani unor candidaţi pentru a interveni pe lângă examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Dolj, spre a le facilita promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere.Astfel, în sarcina inculpatului, s-a reţinut că, în calitate de instructor auto, în luna mai 2011 a pretins de la denunţătorul Ş. C. 300 euro pentru a interveni pe lângă poliţiştii examinatori în vederea promovării probelor practice ale examenelor pentru obţinerea permisului de conducere categoriile C, C+E şi D. Totodată, la data de 27.03 2012, a pretins de la denunţătorul P. F. suma de 100 euro sau 400 lei pentru a interveni pe lângă poliţistul examinator în vederea promovării probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria B.Faţă de cel în cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă, prev. de art. 257 alin. 1 C.p., cu aplicarea art. 41 alin. 2 din C.p., rap. la art. 6 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.D.G.A. – BIROUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut