Cercetaţi de poliţişti după ce au falsificat bani

Doi tineri, suspectaţi de poliţiştii de combaterea criminalităţii organizate Tîrgu Mureş că au contrafăcut 70 de bancnote din cupiura de 100 de lei, bani aparţinând mătuşii unuia dintre ei, au fost reţinuţi.La data de 28 martie a.c., poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie de 89 de ani s-a prezentat la o agenţie bancară având asupra ei 64 de bancnote din cupiura de 100 lei contrafăcute, fiecare dintre bancnote având aceeaşi serie.În urma investigaţiilor efectuate de către poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu-Mureş, a reieşit faptul că, un tânăr de 24 ani din Reghin, locuind în aceeaşi casă cu mătuşa sa şi cunoscând că aceasta pe parcursul mai multor ani a adunat suma de 7.000 lei, a înlocuit întreaga sumă deţinută, cu 70 de bancnote false din cupiura de 100 lei, toate având aceeaşi serie.Tânărul i-a împrumutat unei femei de 45 ani suma de 7.000 lei şi pentru ca mătuşa lui, să nu observe acest lucru, cei doi s-au înţeles să contrafacă bancnotele din cupiura de 100 lei, cu ajutorul fiului femeii. Cel din urmă a fost de acord şi a realizat cu ajutorul unui laptop şi al unei imprimante multifuncţionale 70 de bancnote din cupiura de 100 lei. După câteva zile, femeia de 45 de ani a restituit întreaga sumă, însă tânărul de 24 de ani a cheltuit-o împreună cu fiul acesteia.La data de 12 aprilie a.c., poliţiştii B.C.C.O. Tîrgu Mureş au efectuat două percheziţii domiciliare, în urma cărora au fost ridicate un laptop, o imprimantă multifuncţională, un hard-disk şi o bancnotă contrafăcută din cupiura de 100 de lei, falsificată.Despre cele 5 bancnote care lipsesc din totalul de 70, tânărul de 24 de ani a declarat că le-a distrus în momentul în care a auzit că este căutat de poliţie.Faţă de cei doi tineri s-a luat măsura reţinerii pentru 24 ore, ulterior fiind prezentaţi pentru audieri Parchetului de pe lângă Judecătoria Reghin. Suspecţii sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de monedă sau alte valori şi înşelăciune, fapte prevăzută şi pedepsită de art.282 al.1 şi art.215 din C.P.. I.G.P.R. – Centrul de Informare și Relații Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut