Acţiunea Mecano

În intervalul 4 – 5 aprilie a.c., sub coordonarea Inspectoratului General al Poliţiei Române, s-a desfăşurat, la nivel naţional, o acţiune de identificare şi sancţionare a ilegalităţilor în domeniul jocurilor de noroc de tip “slot-machine”. Până în prezent au fost verificate aproape 12.000 de săli/spaţii în care se desfăşoară jocuri de noroc, fiind indisponibilizate peste 1.900 de aparate.Poliţiştii au constatat 677 de infracţiuni.La acţiunea de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale de organizatorii de jocuri de noroc tip “slot-machine”, în scopul prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale, au participat peste 7.000 de poliţişti din cadrul structurilor teritoriale de investigare a fraudelor, combatere a criminalităţii organizate, ordine publică, investigaţii criminale şi analiza informaţiilor, beneficiind de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale – I.G.P.R..De asemenea, pentru coordonarea activităţilor, s-au deplasat, la inspectoratele judeţene de poliţie, ofiţeri din cadrul I.G.P.R..Acţiunea a urmărit identificarea tuturor agenţilor economici autorizaţi care exploatează mijloace de joc tip “slot-machine”, identificarea şi verificarea tuturor agenţilor economici neautorizaţi care organizează jocuri de noroc şi a sălilor/spaţiilor în care aceştia desfăşoară astfel de activităţi, depistarea cazurilor de evaziune fiscală, verificarea modului în care aceste societăţi comerciale respectă prevederile legale referitoare la condiţiile de autorizare, organizare şi exploatare a jocurilor de noroc, achitarea tuturor taxelor de licenţiere şi autorizare, tranzacţionarea de mijloace de joc şi comunicarea acestor tranzacţii, respectarea drepturilor de proprietate intelectuală şi cele privind mărcile.Poliţiştii au verificat 11.733 de săli/spaţii în care se desfăşoară jocuri de noroc, fiind indisponibilizate 1.982 de aparate, valoarea acestora fiind de 15.553.683 de lei. De asemenea, au constatat 555 de fapte contravenţionale.În cadrul acţiunii, au fost depistate 234 de săli/spaţii neautorizate în care se desfăşurau activităţi supuse controlului.Poliţiştii au constatat 677 de infracţiuni, dintre care 572 prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009, privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, 70 prevăzute de Legea nr. 241/2005, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale şi 25 de Codul penal. I.G.P.R. – Centrul de Informare si Relatii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost efectuate peste 30.000 de verificări cu aplicația eDAC. Citește aici

Polițiștii rutieri au reținut 547 de permise de conducere. Detalii aici

În ultimele 24 de ore au avut loc 4.666 de intervenții. Detalii aici

Traficul la frontieră în data de 07 mai 2024. Citește aici

Peste 1.700 de intervenții gestionate în doar 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut