Suspect de evaziune fiscală, cercetat de poliţişti

Un administrator de firmă este suspectat de poliţiştii de investigarea fraudelor din Buzău de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de peste 1.700.000 de lei.Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Buzău au început urmărirea penală împotriva unui bărbat în vârstă de 35 de ani, din Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.Cel în cauză este suspectat că, în perioada 2012 – 2013, în calitate de asociat unic şi administrator al unei societăţi comerciale, ce avea ca principal obiect de activitate comerţul cu ridicata de legume şi fructe, a efectuat achiziţii intracomunitare de la diverşi parteneri din spaţiul intracomunitar, în valoare totală de 7.309.915 de lei, fără a evidenţia în contabilitatea societăţii operaţiunile derulate.De asemenea, societatea ar fi declarat, în mod fictiv, organelor fiscale prin decontul de taxă pe valoare adăugată vânzări către o firmă din Bulgaria, operaţiuni ce au avut ca scop diminuarea obligaţiei de plată privind TVA. Din verificările efectuate, a rezultat că agentul economic străin nu a realizat aceste tranzacţii.Astfel, prin ascunderea bunului şi a sursei impozabile (achiziţii de mărfuri), precum şi prin neevidenţierea în actele contabile a operaţiunilor comerciale efectuate şi a veniturilor realizate, respectiv „fabricarea” unor documente de livrare fictive pentru crearea aparenţei existenţei unei operaţiuni care în fapt nu existau, societatea din Buzău s-ar fi sustras de plata impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat în valoare de 1.758.878 de lei.I.G.P.R. – Centrul de Informare şi Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut