Suspecţi de infracţiuni, prinşi de poliţişti

De asemenea, polițiștii au intervenit în peste 1.000 de cazuri de nerespectare a normelor privind ordinea şi liniştea publică şi au sancţionat peste 2.400 de conducători auto pentru încălcarea regimului legal de viteză şi peste 30 pentru consum de alcool.Pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică, în perioada 11 – 14 noiembrie a.c., suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, la nivel naţional, au fost organizate 1.418 de controale, 287 de filtre şi 8 razii.În cele trei zile, au fost depistate 406 infracţiuni, dintre care 228 în flagrant delict. Poliţiştii au prins 328 de suspecţi de infracţiuni, dintre care 45 au fost reţinuţi şi 18 arestaţi. 4 autoturisme semnalate ca fiind furate au fost găsite. Poliţiştii au aplicat 12.196 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 2.118.128 de lei şi au confiscat bunuri în valoare de 450.529 de lei.Poliţiştii au intervenit şi au aplicat 1.086 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 310 de sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 34 la Legea 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Cele mai multe sancţiuni aplicate au fost ca urmare a încălcării normelor prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv 10.402, dintre care 38 pentru consum de alcool şi 2.419 pentru încălcarea regimului legal de viteză. De asemenea, poliţiştii au reţinut 355 de permise de conducere şi au retras 259 certificate de înmatriculare. Centrul de Informare și Relații Publice-I.G.P.R.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut