Poliţiştii gorjeni verifică informații referitoare la persoane care ar fi împiedicate să voteze

La data de 24 iulie a.c., urmare a aspectelor prezentate în mass-media din care rezulta faptul că angajaţi ai unei unităţi miniere din judeţul Gorj nu îşi vor putea exercita dreptul de a participa la referendum, întrucât persoane din conducere le-ar fi luat cărţile de identitate, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Gorj s-au sesizat din oficiu şi au constituit un dosar penal în care efectuează cercetări sub aspectul infracţiunii de împiedicare prin orice mijloace a liberului exerciţiu al dreptului de a participa la referendum, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 52 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare. Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Gorj s-au deplasat la unitatea în cauză, unde au procedat la audierea a 15 angajaţi, dintre care 3 cu funcţii de conducere. Totodată, la nivelul unităţii miniere a fost dispusă o anchetă internă, rezultatul acesteia urmând a fi pus la dispoziţia ofiţerilor de caz, în perioada imediat următoare. Poliţiştii continuă activităţile de cercetare pentru lămurirea întregii situaţii de fapt, iar la finalizarea anchetei vor înainta dosarul penal, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.I.P.J. Gorj – Compartimentul Relaţii Publice


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut