INFOTRAFIC – Turul ciclist al româniei, astăzi pe ruta Constanţa – Brăila, DN2A – DN21A – DN21

Centrul INFOTRAFIC al Poliţiei Române informează că astăzi, din municipiul Constanţa, la ora 13.00, se va da startul celei de-a 46-a ediţii a Turului Ciclist al României, la care participă sportivi grupaţi în 12 echipe.Competiţia se va desfăşura în 7 etape, pe un traseu de 1144 de kilometri, la care se mai adaugă un prolog de 5 kilometri. Circuitul, supranumit şi „Mica buclă”, se va încheia la Bâlea Lac.Astăzi, se estimează că cicliştii vor ajunge în municipiul Brăila în jurul orei 17.00. Traseul va fi DN2A Constanţa – Hârşova – Ţăndărei, DN21A Ţăndărei – Bărăganu, DN21 Bărăganu – Viziru – Brăila.Direcţia Rutieră din Inspectoratul General al Poliţiei Române şi serviciile poliţiei rutiere din judeţele tranzitate vor asigura însoţirea caravanei cu echipaje auto şi vor constitui dispozitive de agenţi pe toate arterele pe care se derulează întrecerea. Pentru prevenirea evenimentelor rutiere, participanţii la trafic sunt sfătuiţi să respecte atât restricţiile de circulaţie care vor fi instituite temporar, cât şi indicaţiile poliţiştilor. Astfel, autovehiculele care vin din sensul opus coloanei cicliste vor fi oprite pe marginea drumului până la trecerea acesteia, iar cele care se deplasează în aceeaşi direcţie nu vor avea voie să depăşească sau să se intercaleze în caravană. Le recomandăm conducătorilor auto, în primul rând celor care circulă spre direcţia Brăila, să aleagă alte rute sau să-şi planifice călătoria ţinând cont de intervalul orar în care se desfăşoară competiţia şi de viteza de deplasare a coloanei cicliste, care este de aproximativ 40-50 km/h.Ofiţerul de poliţie desemnat cu coordonarea activităţilor desfăşurate de poliţiştii rutieri cu ocazia cursei cicliste este nimeni altul decât Valentin Constantinescu, fostul mare ciclist al României, acum comisar-şef în cadrul Direcţiei Rutiere.Colegul nostru, Vali Constantinescu, a activat între anii 1980 şi 1991 la Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, obţinând numeroase victorii. Două dintre acestea i-au asigurat un loc însemnat în istoria ciclismului românesc: câştigarea în 1987 a Turului ciclist al României şi victoria într-o etapă a Turului ciclist al Italiei.[filename=INFOTRAFIC_Turul_Ciclist_al_Romaniei_7iun2009.mp3] [filesize=INFOTRAFIC_Turul_Ciclist_al_Romaniei_7iun2009.mp3]CENTRUL INFOTRAFIC AL POLITIEI ROMANE


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.170 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

Polițiștii de frontieră au efectuat formalitățile de control pentru 119.587 de persoane

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale

Polițiștii rutieri au reținut 579 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC, au fost efectuate 25.960 de verificări

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu ocazia Sfintelor Sărbători Pascale. Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! MULȚUMIM TUTUROR! Vezi aici

Noaptea de Înviere a avut loc fără niciun incident major! Citește aici

Sari la conținut