Precizări referitoare la desfășurarea serviciului în posturile de poliție

Având în vedere unele materiale jurnalistice prezentate în ultimele zile, facem următoarele precizări:De-a lungul timpului, indiferent de numărul de angajați pe care Poliția Română i-a avut la dispoziție, posturile de poliție comunale nu au avut niciodată program non-stop. Așadar, această situație a existat chiar și atunci când Poliția Română nu se confrunta cu acest deficit mare de personal și indiferent de acordarea sporului de 40%.În comunicările publice făcute până acum, s-a precizat că activitatea de poliție nu se întrerupe după programul de lucru de 8 ore și că Poliția nu lucrează doar până la ora 16.00, așa cum s-a încercat să se inducă în mod fals, în opinia publică. Faptul că un post de poliție comunal își închide activitatea după programul de lucru nu înseamnă că serviciul polițienesc este suspendat până ziua următoare. În fiecare localitate din mediul rural, după programul de lucru, intervențiile se asigură pe principiul „cel mai aproape de locul evenimentului intervine”.Organizarea acestei intervenții, după orele de program, este atributul șefilor unităților teritoriale ale Poliției Române, acest lucru realizându-se prin constituirea de patrule cu polițiști din cadrul mai multor structuri (posturi de poliție comunale, secții de poliție rurale, etc.).


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Au fost efectuate peste 30.000 de verificări cu aplicația eDAC. Citește aici

Polițiștii rutieri au reținut 547 de permise de conducere. Detalii aici

În ultimele 24 de ore au avut loc 4.666 de intervenții. Detalii aici

Traficul la frontieră în data de 07 mai 2024. Citește aici

Peste 1.700 de intervenții gestionate în doar 24 de ore. Detalii aici

Sari la conținut