Ministrul Mircea Dușa va participa la şedinţa Consiliului Militar al Jandarmeriei Române

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, va participa vineri, 5 octombrie a.c., la Sfântu-Gheorghe, în judeţul Covasna, la şedinţa Consiliului Militar al Jandarmeriei Române, aferentă trimestrului III 2012. Pe ordinea de zi se află subiecte privind pregătirea şi desfăşurarea misiunilor de asigurare a ordinii publice de către Jandarmerie; stadiul elaborării „Strategiei de dezvoltare şi consolidare a Jandarmeriei Române în perioada 2014-2020; proiectul ordinului privind Ghidul evoluţiei în cariera militară a personalului din Jandarmeria Română. * * * Consiliul Militar al Jandarmeriei Române se reuneşte trimestrial și analizează aspecte de interes operativ, în vederea eficientizării activităţii instituției.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Pompierii au desfășurat 1.316 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență

S-au dispus măsuri preventive pentru 26 de persoane

Polițiștii rutieri au reținut 384 de permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol

În aplicația eDAC au fost efectuate 23.064 de verificări

66.754 de persoane au intrat în țara noastră, dintre care 4.666 de cetățeni

La nivel național nu au fost înregistrate evenimente deosebite. Vezi aici

Sărbătorile Pascale au decurs în liniște și siguranță. Vezi aici

Sari la conținut