Traian Igaş: Reorganizarea poliţiei rurale este apreciată de primari

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a participat astăzi, 26 august a.c., la lucrările Adunării Generale a Asociaţiei Comunelor din România, care se desfăşoară în localitatea Mangalia.Implementarea conceptului de poliţie rurală, implicit modul de funcţionare a secţiilor de poliţie în localităţi, potrivit noii organizări, a fost una dintre temele abordate în cadrul întâlnirii la care participă peste 50 de primari de comune. Reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale au apreciat iniţiativa Ministerului Administraţiei şi Internelor de a reorganiza structurile de poliţie rurală pentru a îmbunătăţi serviciile de ordine publică prestate la nivelul fiecărei comune. „Noi ne aflăm în faza de evaluare a modului în care funcţionează poliţia în mediul rural, potrivit noului concept, şi mă bucur că avem un feed-back pozitiv din partea primarilor de comune. Reorganizarea poliţiei în zona rurală este bine înţeleasă, mai ales că patrularea 24 de ore din 24 asigură prezenţa permanentă a poliţiştilor în stradă, implicit o mai bună prevenire a faptelor antisociale şi o reacţie mai rapidă în sprijinul cetăţenilor”, a declarat Traian Igaş. Un alt subiect abordat în cadrul întâlnirii a fost posibilitatea comasării, în anul electoral 2012, a alegerilor locale cu cele parlamentare. “Primarii, de toate culorile politice, au apreciat că ar fi bine ca alegerile să fie comasate, iar banii economisiţi în acest fel să fie redirecţionaţi spre investiţii sau spre alte sectoare importante pentru cetăţeni. Să nu uităm că organizarea alegerilor locale în anul 2008 a costat în jur de 30 de milioane de euro, deci vorbim de o sumă importantă care ar putea fi economisită”, a precizat ministrul Igaş.


Alte articole:
ULTIMA
ORĂ

Minivacanță în siguranță! Vezi mai mult

28 de persoane salvate. Citește mai mult

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 14 misiuni aero-medicale  

Polițiștii rutieri au reținut peste 700 permise de conducere unor șoferi care reprezentau un pericol pentru cetățeni, existând riscul ca aceștia să producă accidente grave

Sari la conținut